Amenajarea Cascadei Bigăr s-a încheiat, se așteaptă turiștii!

1139

Cascada Bigăr se află pe teritoriul Primăriei Bozovici, în Administraţia Parcului Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa, şi avea nevoie de lucrări de amenajare, atât pentru ridicarea potenţialului turistic al zonei, cât şi pentru protejarea turiştilor.

Printr-un proiect coordonat de Asociația ViitorPlus s-a reuşit amenajarea Cascadei Bigăr, valoarea totală a fondurilor alocate fiind de 140 000 de euro.

Cascada Bigăr a fost nominalizată în 2013 drept cea mai frumoasă cascadă din lume. Prin reamenajarea cascadei se ridică foarte mult potenţialul turistic al zonei.

Lucrările de reamenajare au fost demarate în luna iulie 2016, şi au prevăzut:

-amenajarea unui traseu pietonal între parcare si intrarea în Parcul Naţional, de-a lungul DN 57B;

-amenajarea unui drum de acces de la intrarea în Parc şi construcţia unei platforme care facilitează accesul la baza cascadei;

-amenajarea unor spaţii şi poteci între cascadă şi izvor, cât şi realizarea unei treceri către Grota Bigar, aflată în apropierea cascadei;

-dotarea zonei cu panouri informative, pubele ecologice, marcaje de atenţionare şi locuri de repaus.

LĂSAȚI UN MESAJ