Ambarcațiuni ieșite din tipar vor pluti pe Bega! Când le pot vedea timișorenii?

722

O competiție sportivă neconvențională se va desfășura pe Bega, sâmbătă, 3 iunie, în cadrul celei de-a doua ediții a evenimentului „Make it! Race it! Recycle it!”, organizat de EcoStuff România.

Concursul presupune întrecerea mai multor ambarcațiuni confecționate din materiale reciclabile și are loc cu ocazia Zilei Internaționale a Mediului, care se sărbătorește anual, la data de 5 iunie.

4 ong-uri și 16 companii vor concura pentru cele 6 trofee puse în joc de organizatori: Cea mai rapidă ambarcațiune, Cea mai faină temă, Cel mai inovator design, Premiul special EcoStuff, Titanic Award și People’s Choice Award.

Spectatorii vor putea admira ambarcațiunile sâmbătă, 3 Iunie, începând cu ora 9:30, pe malul Begăi, între Podul Tinereții și Podul Traian (în spatele Catedralei). Startul primei curse se va da la ora 11.00. Toate cursele vor fi cronometrate și ambarcațiunea care va parcurge distanța dată în cel mai scurt timp va câștiga titlul de „Cea mai rapidă ambarcațiune”. Premiile pentru „Cea mai faină temă”, „Cel mai inovator design” și „Premiul special EcoStuff” vor fi decise de juriul competiției.

Tot la ora 11.00, va începe votul online pentru premiul People’s Choice. Atât cei prezenți la eveniment, cât și cei care vor privi cursele live pe pagina de Facebook EcoStuff Romania, vor putea vota ambarcațiunea preferată printr-un simplu like.

Make it! Race it! Recycle it! este singura competiție de acest gen din România și militează pentru un stil de viața prietenos cu mediul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.