UPDATE. Alți doi bicicliști, loviți de mașină, tot în Arad. Unul dintre ei a murit FOTO

417

Zi neagră, astăzi, în Arad. La nici jumătate de oră după ce un biciclist a fost rănit grav lângă Ineu, alți doi bicicliști au fost loviți de o mașină. Unul dintre ei a murit pe loc, decapitat, celălalt a fost transportat la spital.

Accidentul a avut loc la ieșirea din comuna Vladimirescu spre Horia.

Circumstanțele în case au fost accidentați cei doi bicicliști

„Un arădean de 31 de ani a condus un autoturism pe D.J. 682C, sensul de mers Vladimirescu – Horia, iar la un moment dat a efectuat o manevră de depășire, nepăstrând o distanță laterală suficientă, accidentând mortal un biciclist de 46 de ani, din Vladimirescu. În urma testării cu aparatul alcooltest a conducătorului auto a rezultat o valoare de 0,18 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Se efectuează cercetări pentru infracțiunea de ucidere din culpă, fiind dispusă recoltarea de probe biologice in vederea stabilirii alcoolemiei și luării de măsuri legale și în acest sens”, susțin reprezentanții IPJ Arad.

Revenim cu detalii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.