ALDE a decis să-i retragă sprijinul politic lui Daniel Constantin. Cum au votat reprezentanţii Timişului

363

Biroul Politic Central al Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE) a decis retragerea sprijinului politic pentru copreședintele formațiunii, Daniel Constantin, vicepremier și ministru al Mediului, susțin surse din partid.

Potrivit surselor menționate, decizia ar fi fost luată cu peste 80 de voturi pentru și 12 împotrivă.

Ministrul pentru Relația cu Parlamentul, Grațiela Gavrilescu, ar urma să preia funcția de ministru al Mediului. În locul ei, liderul grupului senatorial ALDE, Viorel Ilie, urmează să devină ministru pentru Relația cu Parlamentul.

Cu doar o zi înainte, reprezentanţii ALDE Timiş au organizat o conferinţă de presă la Timişoara pentru a-şi reafirma susţinerea pentru Călin Popescu Tăriceanu, astfel încât e lesne de înţeles cum au votat aceştia în Biroul Politic Central al ALDE.

Update: Copreședintele ALDE Daniel Constantin a susținut, duminică, faptul că decizia de retragere a sprijinului politic luată de conducerea formațiunii în cazul său este nestatutară, el adăugând că liderul PSD Liviu Dragnea și premierul Sorin Grindeanu vor decide dacă acceptă o decizie care nu are legătură cu legalitatea.

„Decizia de astăzi nu are nicio legătură cu legalitatea. Nu se poate aplica o sancțiune unui președinte, copreședinte de partid decât în Congres. Dar acestea sunt lucruri care deja au fost călcate în picioare de mai mult timp, nu doar de acum. Ce s-a întâmplat astăzi, din păcate pentru domnul Tăriceanu, nu mai are nicio legătură cu liberalismul. Liberalismul nu înseamnă doar să te lupți pentru drepturi și libertăți cetățenești, înseamnă și alegeri libere și corecte și multe și alte lucruri”, a spus Constantin, la finalul ședinței Biroului Politic Central al ALDE.

Citeşte şi: Filiala ALDE Timiș merge mai departe pe mâna lui Tăriceanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.