Al doilea aeroport al Timișoarei prinde ,,aripi”. Ce se va întâmpla în viitorul apropiat cu această importantă investiție din vestul țării

565

Heliportul de pe aerodromul timișorean „Cioca” este prima investiție importantă din ultimele decenii. Planurile de viitor sunt mari pe al doilea aeroport al Timișoarei.

Cel mai mare heliport din Timișoara se află în construcție pe aerodromul utilitar „Cioca”. Este prima investiție importantă a Consiliul Județean Timiș după preluarea aerodromului de la Primăria Timișoara.

S-a turnat stratul de beton BcR5, folosit la construirea infrastructurii aeroportuare, iar în perioada următoare va fi demarată procedura de dotare cu aparatura necesară pentru operaționalizarea și certificarea heliportului (se vor monta semnale de balizaj, iluminare etc.), cât și a pistei de rulare pentru avioane. Investiția CJ Timiș este de 1,8 milioane de lei. Heliportul va permite aterizarea celor mai mari elicoptere din dotarea Armatei Române.

Este cel mai mare heliport din Timișoara și va avea tot ce spune legislația în vigoare, un sistem de balizaj și toate sistemele necesare pentru a putea ateriza aici chiar și cel mai mare elicopter. În primă fază am avut semnat un contract pentru construcția efectivă a heliportului, urmând să demarăm și procedura de achiziție pentru dotările necesare atât pentru heliport, cât și pentru pistă, fiindcă ne dorim să le autorizăm împreună în același timp, la Autoritatea Aeronautică. Deși se zboară pe aeroport, pista nu e autorizată de foarte mulți ani. Heliportul ar trebui să fie gata până la finalul anului”, a declarat Ciprian Trocan, directorul Direcția de Prestări Servicii din cadrul Consiliului Județean Timiș.

Restaurarea aerogării de la „Cioca”

Un alt proiect important privește reabilitarea aerogării (dezafectată) și a corpului administrativ din incinta aerodromului „Cioca”. Proiectul de peste 2,7 milioane de lei a fost aprobat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Clădirile vor fi reabilitate integral: structură, fațadă, eficientizare energetică, instalație electrică și alte componente.

Urmează să demarăm procedura de achiziție pentru DALI și pentru proiectul tehnic. Apoi, imediat după acestea vor fi finalizate, vom demara lucrările. Arhitectura aerogării o vom păstra, este o clădire deosebită, din perioada interbelică. Am depus un proiect la PNRR și pentru hangar, dar acolo s-au descoperit probleme în urma expertizei tehnice. Există o problemă la structură și nu a fost aprobat proiectul. Am redepus proiectul în care am inclus și reabilitarea structurii din bugetul nostru”, a mai spus Trocan.

Prima școală de pilotaj din Timișoara

Tot pe aerodromul „Cioca”, într-una din clădirile vechi, se va deschide și o școală de pilotaj din Timișoara, cu sprijinul Aeroclubului Român.

Este prima școală de pilotaj din Timișoara. O vom face într-o clădire din incinta aeroportului, care are patru încăperi. Reabilitarea clădirii se va face din acel proiect prin PNRR. Acolo se vor desfășura cursurile. Avem discuții cu Aeroclubul României care dorește să vină la Timișoara chiar de anul următor”, a adăugat Ciprian Trocan.

Aerodromul este utilizat de este utilizat de proprietarii de avioane mici şi mijlocii, avioane pentru agrement, de până la 5.700 de kilograme, de companii de aero-taxi, cât şi de avioanele utilitare care se ocupă cu stropirea cu îngrășăminte şi insecticide.

Tarife clare pentru avioane

Numărul proprietarilor de avioane a scăzut după trecerea aerodromului în proprietatea CJ Timiș, asta și pentru că s-au reglementate și tarife clare de utilizare.

Momentan avem 14 contracte, plus avioanele Consiliul Județean pentru stropire. Avem trei aeronave An-2 garate în hangar. Pot veni avioane care pot să aterizeze pe o pistă de 750 de metri. Avem avioane de agrement, pentru aero taxi dar și pentru școală de pilotaj. Mulți dintre piloții care sunt aici sunt acreditați ca instructori. Așteptăm să revină la noi toți posesorii de avioane și pasionații de zbor”, a declarat Răzvan Burnea, administrator pe aerodromul „Cioca”.

În urma cumpărării clădirilor de către CJT de la primărie, a fost reglementată funcționarea aerodromului, s-au stabilit tarifele pentru hangar, aterizare și serviciile din aerodrom. Nu negăm că tarifele au fost adaptate după cele folosite de Aeroclubul României.

O aterizare-decolare pentru un avion de 1,5 tone costă 10 lei, o garare pe zi este 20 de lei, un abonament lunar 375 de lei pentru garare în hangar.

Loc pentru festivaluri mari

Pe lângă ramura aeronautică, aerodromul continuă să funcționeze și ca spațiu pentru mari festivaluri. Flight Festival este cel mai mare eveniment găzduit de „Cioca”.

Ne dorim ca cele 44 de hectare existente pe aerodrom să fie folosit și în scop cultural și pentru evenimente, având în vedere că Timișoara, în 2023, va fi capitală culturală europeană. Vom amplasa și un cort mare pentru evenimente de amploare. Dorim cât mai multe evenimente și festivaluri. A fost un loc părăsit zeci de ani de zile, noi vrem să reînviem zona și să o prețuim așa cum trebuie. Nu există în Timișoara un astfel de loc. Nu ne deranjează dezvoltarea imobiliară din zonă, cine vrea să construiască trebuie să aibă aviz de la Autoritatea Aeronautică, să nu deranjeze și zborurile”, a mai afirmat Ciprian Trocan.

Construcția aerodromul utilitar „Cioca” a fost terminată 1938

Construirea unui aeroport în Timişoara, în perioada interbelică, a reprezentat unul dintre cele mai importante deziderate ale capitalei Banatului. Încă din anul 1930 s-a pus în discuţie chestiunea construirii unei aerogări şi înfiinţării unei unităţi de aviaţie utilitară.

Prima bază aeriană din judeţul Timiş a fost operaţională între noiembrie 1915 şi aprilie 1917, pe păşunea comunală din Dudeştii Noi. Era o bază aeriană militară germană, folosită pentru staţionarea, încărcarea şi repararea zeppelinelor.

În 1935 se hotărăşte înfiinţarea unui aeroport provizoriu al Timişoarei, amplasat pe locul unde se află astăzi Iulius Town.

Conducerea Primăriei a început însă tratativele cu Ministerul Industriei, Aviaţia civilă şi Navigaţia aeriană pentru asigurarea terenului necesar înfiinţării unui aeroport permanent la Timişoara. Acesta urma să fie lângă Timişoara, pe câmpia Cioca.

În 27 iulie 1936, se hotărăşte alocarea unui fond de aproximativ 5 milioane de lei pentru construirea aeroportului. Se prevedea construirea unei aerogări, a unui hangar şi a două clădiri – posturi de transmisiuni şi telegrafie.

Se organizează licitaţia pentru realizarea lucrării, câştigător este Aug. Schmiedigen pentru suma de 4.5 milioane de lei şi se încheie contractul pentru construcţie. Construcţia aerogării este terminată în 1938.

În perioada războiului, între 1941-1944, aeroportul “Cioca” a fost utilizat de aviaţia germană Lufftwafe.

Între anii 1952-1953 are loc construirea şi punerea în funcţiune a pistei de decolare-aterizare pentru nevoile UM de Aviaţie de lângă satul Giarmata Vii, unde se află şi astăzi Aeroportul Internaţional “Traian Vuia” Timişoara.

În timpul comunismului, „Cioca” a continuat să funcționeze ca aerodrom utilitar, dar și de către Aviasan.

Sursa. https://adevarul.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ