Afacere uriașă în vestul țării. Un grup imobiliar va construi un mall și un aqualand la Reșita

4514

La Reşiţa se va deschide primul mall, după ce platforma industrială Mociur, ce aparţinea de Uzina Constructoare de Maşini Reşiţa a fost achiziţionată luni, 28 ianuarie, de către grupul imobiliar CEETRUS.

Imobilul, terenul şi clădirile, au fost scos la licitaţie pentru suma de 2,8 milioane de euro, de către administratorul judiciar al societăţii UCMR, care se află în insolvenţă. Primarul Ioan Popa spune că ştia de interesul celor de CEETRUS şi că aceştia intenţionează să deschidă un complex comercial de tip mall, lângă care Primăria Reşiţa vrea să construiască un aqualand.

“După un an şi jumătate de demersuri, după şapte deplasări la AVAS la Bucureşti, împreună cu cei de la UCMR, în sfârşit a fost licitaţie Immocan, Ceetrus se numeşte acum, a achiziţionat activul, circa 22 de hectare de teren. Din datele pe care le am ei au bugetat undeva la 37 de milioane de euro ca să facă un mall, iar noi vom face lângă ei un aqualand”, spune Ioan Popa, primarul Reşiţei.

CEETRUS România a fost singurul ofertant care a cumpărat caietul de sarcini şi a depus garanţia de 513 511 de euro. CEETRUS este  filiala imobiliară a grupului Auchan, axat în principal pe segmentul retail.Compania are proiecte mixte în Satu Mare, Cluj, Sibiu, Craiova, Bucureşti, dar şi la Reşiţa.

sursa – adevarul.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ