Acuzații grave de șpagă de un milion de euro și de abuzuri în formă continuată la Primăria Dumbrăvița. Un investitor german îi cere socoteală în justiție fostului primar, Victor Malac

2574

În anul 2016, un cuplu căsătorit, stabilit în Germania, Vasile și Varinia Țurcaș, cumpără o mare suprafață de teren în Dumbrăvița cu dorința de a dezvolta aici un complex imobiliar. Oamenii se pun pe treabă, fac planurile, proiectul și încep să urmeze pașii birocratici pentru a începe construirea ansamblului. Însă, după patru ani, nu reușesc. De ce? Pentru că, deși au toate avizele necesare, Consiliul Local Dumbrăvița amână aprobarea PUZ-ului. Și de aici începe un lung șir de discuții și de probleme, pe care investitorul le vede cel puțin ilegale.

Mai mult, cei doi soți spun că primarul ar fi așteptat „obligatoria șpagă” de 100.000 de euro pentru fiecare hectar. La toate aceste acuzații, până mai ieri, primarul din Dumbrăvița a reacționat spunând că nimic nu este adevărat. Recunoaște însă că procesul de aprobare a documentelor ce permit investiția a fost de lungă durată.

Lungul drum al birocrației din România a făcut ca investitorul să sufere și un infarct

Ajunși la limita răbdării și deciși să nu lase lucrurile așa, cei doi soți și administratorul lor au luat legătura cu „Banatul Azi” pentru a-și spune povestea. Mai mult, în Primăria Dumbrăvița ar fi și alte probleme, mari, suspectate deja de noul edil, Horia Bugarin.

„A făcut tot posibilul să blocheze acest proiect.  Prin administratorul nostru și împuternicitul legal prin procură notarială, Faur Dan, vă aducem la cunoștință următoarele stări de fapt: am obținut certificatul de urbanism cu numărul 691 din 19 mai 2016, în care la Regimul tehnic ni se cere ca suprafața minimă a parcelelor să fie de minim 500 metri pătrați, prin HCL  07/120215, și profil stradal de minim 12 metri. Corect! Am fost de acord cu aceste cerințe legale. Obținem avizul de oportunitate numărul 5, din 30 august 2016, în care ne este cerută obținerea tuturor acordurilor și avizelor favorabile, pe care le-am obținut la prima problemă întâmpinată de administratorul nostru, Faur Dan, din partea Transelectrica, societate care solicita o limită de restricție mai mare de 27, 5 metri pentru construcții. Administratorul nostru s-a deplasat la Consiliul Local Dumbrăvița, fiind primit în audiență de primar, pentru lămuriri, iar primarul i-a spus că nu este problema lui obținerea avizelor noastre și nu cunoaște limitele de restricție, dar i-a adus la cunoștință că este o suprafață foarte mare de teren și costurile cu infrastructura se vor ridica la aproximativ 100 de mii de euro per hectar, că primăria nu are fonduri pentru extindere de rețele de utilități și drumuri.

Nu putem înțelege cum Apele Române Banat ne eliberează avizul favorabil după 16 luni și 21 de zile, în urma unui studiu efectuat la Facultatea de Hidrotehnică din Timișoara, studiu în care s-au făcut măsurători topografice ale punctelor de reper și chiar aducerea unui sonar performant cerut de facultate pentru a vedea impactul la inundații asupra proprietății noastre, acel studiu dovedind că proprietatea noastră nu afectează chiuveta lacului și, în caz de dezastru, apa trece peste baraj neajungând la construcții. Trecând timpul și fiind cheltuiți foarte mulți bani, deoarece certificatul de urbanism și alte avize trebuiau reînnoite, administratorul nostru se deplasează la Consiliul Local Dumbrăvița, în audiență la primar, în luna martie 2018, cerând explicații în legătură cu problema acestui proiect, având toate avizele favorabile, inclusiv avizul favorabil din partea Comisiei Tehnica de Urbanism condusă de consilierul Cionca Daniel, favorabil în unanimitate. De asemenea, și avizul favorabil al aparatului propriu al primarului, din cadrul serviciului de urbanism, primarul solicitând prezența obligatorie a proprietarului la discuții pentru motivul că această zonă este cu probleme”, ne relatează investitorul.

Investitorul trăiește în Germania. Însă, când a fost chemat, personal de primar, la Dumbrăvița, a făcut acest efort și a venit. Iar asta pentru a fi ținut pe holurile primăriei ore bune. După ce a reușit să intre totuși în audiență, i s-a spus că terenul este mai mare cu 2 hectare și că infrastructura va cosa mai mult. Cele 2 hectare sunt însă în proprietatea fratelui său și nu erau cuprinse în proiect.

„La 8:30 m-am prezentat, împreună cu administratorul meu, la Consiliul Local, în ideea de a discuta care sunt problemele, cu mare drag — cuvinte auzite foarte des în țara mea natală. Am fost lăsați la ușa primăriei de către acest primar până la 17:30, când nu mai era nimeni în primărie, edilul invocând scuze precum că a fost solicitat la Consiliul Județean la 14:00, că a avut ședință de consiliu și așa mai departe. În final ne-a invitat în birou. După opt ore de așteptare am rămas foarte surprins să aflu că sunt proprietar asupra 10 ha de teren în loc de 8 ha, cele 2 ha diferență fiind în proprietatea fratelui meu, care nu este interesat de o dezvoltare imobiliară. Într-un final, am ajuns pe ordinea de zi a ședinței din septembrie 2018. Fără mandat scris prezentat în plen, ci doar verbal, am fost scoși de pe ordinea de zi pe motiv că primarul și Consiliul Local au o altă viziune asupra proprietății noastre. Am întrebat cum se poate așa ceva. Cionca Daniel, președintele Comisiei Tehnice de Urbanism din cadrul Consiliului Local Dumbrăvița, semnează favorabil, cu unanimitate de voturi, și tot el, fără mandat scris, scoate proiectul de pe ordinea de zi. Este chiar un conflict de interese dovedit”, mai spune Vasile Țurcaș.

Acuzațiile sunt și mai grave. Investitorul susține că primarul Victor Malac ar fi pretins mită pentru a aproba PUZ-ul care i-ar fi dat voie să înceapă investiția. Malac neagă și veți vedea mai jos declarațiile lui.

„Noi considerăm că acest proiect a fost respins și tot respins doar pentru simplul fapt că noi nu am dat mita de 1 milion de euro, suma solicitată pentru, chipurile, infrastructură, dar noi ne-am obligat să facem infrastructura, adică apă, gaz, curent, canal, pietruit de străzi. După toate aceste probleme cauzatoare de stres, soldate pentru noi cu mulți bani investiți, soțul meu, Vasile, a suferit un infarct și, ulterior, două intervenții chirurgicale pe inimă. Avem documente în care se atestă declarația noastră că, oricât de tare să fii și să-ți fie drag de țara ta natală, să vrei să faci bine pentru oameni și în folosul comunității și să primești în schimb doar umilințe și dispreț pentru că nu am dat obligatoria șpagă”, spune Varinia Țurcaș.

Imediat a fost făcută o plângere la DNA, care declină speța Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș. Parchetul, la rândul său, declină dosarul spre Poliția Economică. „Ne întrebăm dacă DNA Timișoara recunoaște infracțiunea de grup infracțional organizat și abuz  în serviciu. De ce a declinat competența către un alt organ de control? Cum se poate explica că noi obținem avizul favorabil după 16 luni și 21 de zile de la Direcția Apelor Române Banat?

În aceste condiții, investitorii au decis să nu lase lucrurile așa. Deși vor putea să înceapă construirea complexului, vor să facă lumină în acest caz. Așa că au depus plângere penală împotriva primarului Victor Malac și a opt consilieri locali. În plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Malac este acuzat de „luare de mită și șantaj”, iar aleșii locali de „neglijență în serviciu”.

Victor Malac spune că nimic nu este adevărat și că el nu a pretins niciodată de la nimeni vreun folos material

„Este dreptul lor să facă ce vor. Eu știu că a fost un PUZ pe care Consiliul Local trebuia să hotărască dacă îl aprobă sau nu — primarul nu aprobă așa ceva. Dacă au dovezi, atunci să le facă publice. Dar faptul că numai spui… Trebuie să dovedească, să aibă un martor. Nu mă poate arăta nimeni cu degetul  în privința asta. Nu vorbim de familia Țurcaș, vorbim de toți cei care au fost în jurul sau cu care am colaborat. Ei (n.r.: soții Țurcaș) pot să spună orice. Foarte bine că au făcut plângere la Înalta Curte de Casație și Justiție. Trebuie să dovedească, eu nu mă simt vinovat cu nimic și nu am avut niciodată vreo intenție măcar în chestia asta. Nu cu ei, cu niciunul — și s-au aprobat în Dumbrăvița zeci de PUZ-uri”, a declarant Victor Malac.

Întrebat de ce a durat atât de mut pentru a se aproba investiția, primarul încă în funcție a explicat că „era o zonă dificilă”.

„Era o zonă dificilă acolo. Era pe liziera pădurii și era cu retragerea aia din PUG, că nici acum nu s-a rezolvat cu PUG-ul, pentru că e zonă de restricție și de reatragere de 50 de metri și pierderile erau foarte mari pentru cei care au avut terenuri acolo, pe liziera pădurii. Apoi, utilitățile. Consiliul Local le-a cerut să facă utilitățile pentru că așa e normal. Nu e normal să faci numai un PUZ și după aceea UAT-ul să vină să bage utilitățile. Consiliul Local le-a cerut să bage utilitățile. Ei nu au dorit treaba asta. Știu că au fost în 2–3 ședințe de Consiliu Local și abia a treia oară s-a rezolvat problema. Eu asist la ședință, am un cuvânt de spus, dar ei sunt cei care hotărăsc”, a mai explicat Malac.

Suspiciunile primarului ales al Dumbrăviței

Suspiciunile privind ilegalitățile financiare din Primăria Dumbrăvița nu se opresc aici. Primarul ales al comunei, Horia Bugarin, a cerut deja administrației Malac, încă în funcție, să oprească licitațiile și atribuirea unor contracte pentru că i se pare suspectă graba cu care acestea se fac pe ultima sută de metri. Bugarin a mai spus și în campania electorală că dorește un audit financiar în registrele primăriei pentru a vedea exact pe ce s-au cheltuit banii comunității. Dorința i-a fost îndeplinită, la începutul săptămânii, inspectorii Curții de Coturi Timiș începând verificări la Primăria Dumbrăvița. „Fac un apel la administrația primăriei Dumbrăvița ca, în zilele rămase până la finalul mandatului actual, să nu mai semneze contracte de valoare mare. Urmăresc cu îngrijorare toate achizițiile de pe SICAP, din această perioadă.

Am afirmat în campanie și doresc să întăresc și acum: printre primele măsuri luate după învestire va fi să apelăm la un audit extern. Vreau o analiză a tuturor contractelor comerciale aflate în desfășurare și informarea cetățenilor despre modul în care au fost cheltuiți banii proveniți din colectarea taxelor și impozitelor. În egală măsură, fac un apel pentru continuarea lucrărilor de infrastructură începute pentru a nu intra în iarnă și a nu crea un disconfort cetățenilor”, a postat pe Facebook Horia Bugarin.

Vom avea de așteptat până la finalizarea controlului pentru a afla ce au descoperit inspectorii Curții de Conturi. De asemenea, noul primar a promis că va face publică orice neregulă găsită în finanțele administrației pe care o va prelua în curând.

De cealaltă parte, primarul în funcție, Victor Malac, spune că verificările de acum sunt cele uzuale, făcute de auditori odată la trei ani. Trebuia să aibă loc în martie, dar pandemia a amânat controalele. Nu se teme de nereguli, iar în privința licitațiilor despre care vorbește Horia Bugarin spune că ele nu sunt „pe repede înainte”, ci vin normal, după ce comuna a câștigat un proiect de 3 milioane de euro, fonduri transfrontaliere, pentru rețeaua de apă și canal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.