Acţiuni de prevenire și combatere a pescuitului ilegal

45

Opt persoane au fost sancționate contravențional pentru că pescuiau fără a respecta condițiile legale. Jandarmi din Gruparea Mobilă Timişoara, în colaborare cu Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Timiș, au desfăşurat duminică, 25 octombrie, acţiuni pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol.

Pe timpul acestor acțiuni ce au avut loc pe râurile Timiș și Bega, au fost depistate cele opt persoane, dintre care trei nu dețineau permis de pescuit, una nu a prezentat permisul iar patru dețineau permis eliberat de o asociație de pescari care nu are contracte de utilizare a apelor din județul Timiș.

Pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, persoanele identificate au fost sancționate contravențional, valoarea totală a amenzilor fiind în cuantum de 1500 lei.

Pe timpul acestor acțiuni, au fost desfășurate și activități de informare și prevenție, cu privire la faptele ce constituie contravenții sau infracțiuni în domeniul pescuitului și sancțiunile care se aplică în cazul nerespectării prevederilor legale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.