ACS Poli – U Cluj, 0-3 | Valeriu Răchită: Astfel de arbitraje am mai văzut doar pe vremea Cooperativei

181

Managerul general al alb-violeților a răbufnit la final, după eroarea de arbitraj care a dus la deschiderea scorului în meciul pierdut de echipa sa în fața Universității Cluj. Valeriu Răchită spusese și înaintea partidei că se așteaptă la un arbitraj părtinitor.

„Am spus-o și înainte de joc că mă aștept la orice. Ok, am înțeles, echipe de tradiție… și eu vreau echipe de tradiție în prima ligă, dar nu așa. Ce-a putut face acest domn îmbrăcat în negru… nu am mai văzut așa arbitraj de pe vremea Cooperativei. M-am și uitat acum pe telefon, mi-a dat mesaj Budescu… <Nea Vivi, acum mai nou, se dau penalty-uri și pentru că urli?!> Ce să mai vorbim…”, a spus Răchită.

De altfel, imediat după decizia centralului Răchită părea că vrea să scoată echipa de pe teren. „Nu, i-am chemat la mine să le spun, din contră, să continuăm. Că putem întoarce, așa cum a făcut-o Ripensia de pildă. Nu am vrut să scot echipa de pe teren”, a continuat antrenorul lui ACS Poli.

Gruparea alb-violetă mai are doar șanse pur teoretice de salvare și merge runda viitoare la Bacău, pentru duelul cu o altă „suferindă”, Aerostrar: „Mă doare că nu am putut duce echipa peste linie. Îmi pare rău pentru brand-ul Poli, pentru suporteri, pentru cei din club. Mai sunt 5 etape, matematic, mai avem șanse și nu ne vom da la o parte. Din nefericire, mergem la Bacău cu un lot restrâns. Avem 5 suspendați după jocul ăsta, alți accidentați… cred că mă legitimez și eu”, a glumit amar Răchită.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.