Accident grav pe A1. Un microbuz a intrat într-o dubiță. Un mort și mai mulți răniți

392

Un accident mortal a avut loc miercuri noaptea pe A1, la km 22, pe sensul de mers spre Piteşti. 14 oameni erau într-un microbuz care a intrat într-o dubă ce circula în faţa lui.

Microbuzul transporta persoane care se întorceau de la muncă din București, moment în care, potrivit martorilor, ar fi fost lovit de o dubă pe Autostrada București-Pitești, la kilometrul 22, sensul de mers spre Pitești.

O persoană a decedat pe loc, o femeie, iar alte șapte au fost grav rănite.

Apelul către echipele de intervenție a fost făcut la ora 03:25 dimineața.

”Când am început să mă uit, să văd despre ce e vorba, deja era decedată” a spus soțul femeii decedate. Bărbatul este disperat. Soţia a murit sub ochii lui. Se întorceau din tura de noapte şi mergeau către casă. La un moment dat, pe autostradă, în dreptul kilometrului 22, microbuzul în care se aflau ar fi intrat într-o depăşire şi a lovit, din lateral, o autoutilitară.

”Am pierdut o fiinţă care mi-a fost cea mai credincioasă femeie. Într-o secundă a omorât-o pe loc. Pe loc a murit, n-am putut s-o salvez”, a mai spus soțul victimei.

Împreună cu cei doi soţi, în microbuz mai erau alte 12 persoane. Şase dintre ele au fost rănite.

”Şi la omul meu i-a smuls mâna din umăr. Te duci la muncă după un ban şi te afli apoi la nişte nenorociţi care nu ştiu să conducă”, a relatat o altă pasageră din microbuz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.