A vrut să iasă din țară cu permis de conducere fals

Cât mai costă obținerea unui permis de conducere fals? Am aflat de la polițiștii de frontieră din Arad, care au depistat un șofer care a prezentat un astfel de document. Ar fi plătit pentru el 300 de euro. Incidentul a avut loc la granița cu Ungaria, la vama Nădlac II. Un român a prezentat la control buletinul, dar și permisul de conducere. Acesta avea însemnele Ucrainei. Nu a durat mult până când polițiștii și-au dat seama că actul este fals. Șoferul le-a spus omenilor legii că a obţinut permisul de conducere de la o cunoștință din Marea Britanie, în schimbul unei datorii de 300 de euro, pe care acesta o avea la el. Bărbatul de 31 de ani a reurs la această metodă pentru că nu avea permis de conducere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

„Anatomia unei țepe”. Dezbatere pe tema fraudelor online la Universitatea Politehnica Timișoara

Cum sunt construite escrocheriile online și de ce funcționează atât de bine? Ce indică asta despre societatea în care trăim? Pe 16 aprilie 2026, ora...

Program special la Iulius Town: Cinema City, deschis în prima zi de Paște, iar muzeul interactiv MINA, în a doua zi

De Paște, fiecare dintre noi își dorește să petreacă mai mult timp alături de cei dragi și să se bucure împreună de farmecul sărbătorilor....

Citește și :