A văzut moartea cu ochii! Despre cine este vorba.

254

Prognoza favorabilă și vremea frumoasă de afară i-a făcut pe posesorii de motociclete să-și scoată, în ultimele zile, bijuteriile pe două roți la plimbare.

În cazul unui tânăr timișorean, de doar 30 de ani, posesor al unui motor Yamaha, plimbarea s-a încheiat mult mai repede decât își propusese acesta.

La ieșirea din municipiul Caransebeș spre Jupa, motociclistul a încercat să execute o manevră de depășire a unui autoturism, dar în același moment, din sens opus se deplasa regulamentar un alt autovehicul. Aflat în plină depășire, conducătorul motocicletei a frânat violent pe roata din față, iar motorul s-a supus atât de bine comenzii la frânarea de urgență, încât l-a propulsat peste cap pe motociclist.

Din fericire, deși a suferit leziuni în urma brutalei căzături, tânărul implicat în accident a fost preluat de o ambulanță și transportat conștient la Spitalul Județean de Urgență din Caransebeș. Urmează ca medicii să realizeze investigațiile necesare, înainte de a se pronunța cu privire la posibilele fracturi ale motociclistului.

sursa: reper24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ