A tăcut un țambal, dar rămâne muzica sa

1994

A plecat unul dintre muzicienii care au ridicat arta lor la rang de vrăjitorie. Modest, de obicei în spatele unei formații, acolo unde era mai greu de observat de spectatori, trăia pentru muzică Mircea Ardeleanu. A reușit să facă din țambal, un instrument considerat pe nedrept ca fiind unul minor, un miracol de artă.

Mircea Ardeleanu senior s-a născut în 15 noiembrie 1953, în Bocşa Montană („a măi Montană”, cum îi place să spună). Clasele primare şi gimnaziul le-a făcut în localitatea natală. A venit la Timişoara, la fostul Liceu nr. 10, fost şi Filologie-Istorie, actualul Colegiu Bănăţean. A absolvit şi Institutul de 3 ani din Timişoara. A cântat mulţi ani în cadrul Ansambului Folcloric din Novi Sad, cu care a făcut nenumărate imprimări şi înregistrări radio şi TV. Actualmente este unul din instrumentiştii de bază ai Orchestrei Ansamblului Profesionist „Banatul” din Timişoara. A cântat şi cântă diverse genuri muzicale: folclor, jazz, cafe-concert etc.Uniunea Compozitorilor din Serbia i-a acordat titlul de „Maestru Internaţional al Ţambalului”

De azi sunetele țambalului său vor răsuna doar pe înregistrări ori în memoria celor ce l-au respectat și îndrăgit. Munca și harul vor continua prin fiul său ce-i poartă numele dar și îndemânarea de a lovi strunele instrumentului.

Aici puteți reciti o discuție a muzicianului cu publicistul Cornel Bogdan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.