A sfidat moartea! A supraviețuit timp de o săptămână într-un mod incredibil

122

O femeie a sfidat moartea. În timp ce conducea un autovehicul un animal i-a ieșit în drum. Pentru a evita coliziunea iminentă, soferița și-a riscat viața.

O tânără a supraviețuit 7 zile bând apă din radiator după ce a fost implicată într-un accident și nu a putut lua legătura cu autoritățile care o căutau. Incidentul s-a petrecut în California, iar femeia de 23 de ani a fost descoperită de un grup care făcea drumeții, potrivit www.libertatea.ro.

Angela Hernandez, 23 de ani, originară din Portland, se afla la volanul mașinii ei Jeep Patriot și se îndrepta spre Los Angeles pentru a-și vizita sora, când a căzut cu mașina de pe stâncile înalte de 60 de metri. Șapte zile a supraviețuit bând apă din radiatorul mașinii ei distruse în urma impactului.

„De obicei, în astfel de accidente, victimele mor pe loc, din cauza căderii, iar dacă au noroc şi scapă cumva, îi ucide oceanul. Ea a fost de două ori norocoasă”, a comentat un reprezentant al poliţiei locale.

Femeia a fost salvată de pe stânci şi transportată cu un elicopter la cel mai apropiat spital. Ea le-a declarat anchetatorilor că a tras brusc de volan pentru a evita să lovească un animal şi a pierdut controlul maşinii, plonjând de pe faleza înaltă în ocean, pe Highway 1, la nord de Nacimiento Fergusson Road. Ea a rezistat bând apa din radiatorul maşinii.

Femeia a fost ultima oară văzută la volanul SUV-ului său, la o benzinărie, pe 6 iulie, la aproximativ 80 de kilometri nord de locul în care a fost găsită. Angela Hernandez era conştientă în momentul în care a fost găsită şi suferise o rană la umăr.

sursa text si foto: evz.ro

LĂSAȚI UN MESAJ