A început numărătoarea inversă. Legea care lovește în toți șoferii români!

666

Veşti nu foarte bune pentru șoferii români! Potrivit unei noi legi, care va intra în vigoare începând cu 20 mai, cei care vor să-și achiziționeze o mașină second-hand, vor fi obligați să anunțe acest lucru în termen de 90 de zile de la data dobândirii vehicului. În caz contrar, amenzile sunt foarte mari!

Mai mult, neanunțarea tranzacției în acest interval de timp va atrage o amendă usturătoare, care poate urca până la 2.900 de lei. Totodată, va fi suspendată automat și înmatricularea acelui vehicul, potrivit B1tv.

Mai exact, în cazul încălcării noii legi, survine întâi suspendarea înmatriculării.

La rândul ei, circulația pe drumurile publice cu mașini a căror înmatriculare a fost suspendată, va fi interzisă și deci, vor fi date amenzi dacă persoane respectivă este prinsă de polițiștii rutieri.

Ce prevede Ordonanța Guvernului nr. 14/2017

„Este interzisă circulația pe drumurile publice a vehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic, a celor neasigurate obligatoriu de răspundere civilă auto pentru pagube produse terților prin accidente de circulație, a celor pentru care a intervenit suspendarea înmatriculării, precum și a vehiculelor înregistrate al căror termen de valabilitate a inspecției tehnice periodice a expirat ori este anulată”, prevede Ordonanța Guvernului nr. 14/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Astfel, noul proprietar al maşinii va trebui, pentru a evita suspendarea înmatriculării, să anunțe tranzacția printr-o solicitare de transmitere în evidențele oficiale a dreptului de proprietate asupra automobilului în maximum 90 de zile de la cumpărare.

sursa: evz.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.