24.1 C
Timișoara
duminică 5 mai 2024

Sprijin din partea timișorenilor pentru persoanele cu deficiențe intelectuale. Câți bani a strâns Fundația „Pentru Voi” în 2015

O sumă uriașă a fost strânsă, anul trecut, de către Fundația „Pentru Voi” din Timișoara, singura din județul Timiș ai cărei beneficiari sunt adulți cu dizabilități intelectuale, prin redirecționarea celor 2% din impozitul pe venit.

Laila Onu, directorul fundației, a anunțat că de la timișoreni s-au strâns peste 35.000 de euro prin mecanismul 2%, în anul 2015. O sumă asemănătoare a fost adunată și în urmă cu doi ani, semn că locuitorilor din capitala Banatului le pasă de persoanele cu deficiențe intelectuale.

„Suntem impresionați de suma mare pe care am reușit să o strângem prin cei 2% redirecționați de voi către beneficiarii nostri! Pentru noi, acest moment este ceea ce e ziua alegerilor pentru un partid: acum vedem care este imaginea noastră în comunitatea locală. Faptul că un ONG care activează în domeniul social și sprijină persoane cu dizabilități intelectuale reușește să adune și anul acesta, ca și anul trecut, peste 35.000 euro prin mecanismul de 2%, ne arată tuturor că oamenii vor ca banii lor să se ducă către servicii sociale pentru sprijinirea persoanelor cu dizabilități intelectuale”, a spus Laila Onu, directorul Fundației „Pentru Voi”.

Aproximativ 200 de persoane cu dizabilități intelectuale beneficiază de serviciile oferite de fundația timișoreană în mod gratuit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Cele mai potrivite vinuri pentru masa de Paște

Valentin Ceafalău, expert în vinuri și membru al echipei de degustători, care a câștigat Campionatul Mondial de Degustare în Orb din Franța 2023, recomandă...

Sute de credincioși au primit lumină în bisericile din Timișoara

Așa cum tradiția o cere, sute de credincioși au luat lumină astă noapte în bisericile din Timișoara. Ei s-au adunat la Catedrala Mitropolitană, în...

Citește și :