5.1 C
Timișoara
duminică 21 decembrie 2025

Care este cauza incendiului izbucnit duminică seara la Spitalul de Psihiatrie din Gătaia

A fost un incendiu violent aseară în judeţul Timiş, la spitalul de psihiatrie din Gătaia. Focul a mistuit întreaga clădire în doar câteva minute.

Nu au existat victime, deoarece pacienţii şi personalul au fost evacuaţi înainte ca focul să se extindă. Pompierii au intervenit cu şase autospeciale şi au lichidat incendiul, însă acoperişul clădirii a fost distrus, ca şi o parte din echipamentul medical. O listă completă a pagubelor va fi făcută publică în curând.

Când a izbucnit incendiul, în pavilion se aflau 25 de pacienţi netransportabili. Angajaţii spitalului au reuşit să-i scoată pe toţi din saloane înainte ca focul să cuprindă încăperile. De teamă ca flăcările să nu se extindă, au fost evacuaţi şi pacienţii din pavilionul vecin, în total 60 de persoane.

Imobilele au toate avizele necesare. În luna decembrie, pompierii au verificat spitalul şi s-au declarat mulţumiţi de respectarea regulilor legate de prevenirea incendiilor.

Potrivit reprezentanților ISU Banat, focul a izbucnit din cauza neizolării coșului de fum, iar pe acoperiș existau elemente combustibile. De asemenea, tavanul era din trestie și stuf.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Solidaritate academică la Timișoara: UPT sprijină formarea a peste 20 de profesori din universitățile ucrainene

Universitatea Politehnica Timișoara, prin Departamentul de ID/IFR și Educație digitală (DeL), a arătat că susține eforturile cadrelor didactice din Ucraina, prin organizarea unei vizite...

Tradiția ca Alaiul Colindătorilor să străbată Timișoara, în prag de Crăciun, continuă. FOTO-VIDEO

Peste 250 de urlători din județ au sosit în oraș cu cele mai frumoase tradiții și obiceiuri. Bătuta cu dubele, jocul caprei, colinde de fecior,...

Rock for Revolution

Citește și :