25.1 C
Timișoara
luni 29 aprilie 2024

Premierul Grindeanu cere deschiderea traficului pe 16 km din autostrada Lugoj-Deva

Premierul Sorin Grindeanu îi cere ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, să deschidă traficul pe 16 kilometri de autostradă din lotul 2, Lugoj-Deva, cu lungime totală de 28 de kilometri.

”V-aş ruga, domnule ministru al Transporturilor, dincolo de tot ceea ce înseamnă această gestiune a situaţiilor de urgenţă. Există o birocraţie pe care nu o înţeleg în Ministerul Transporturilor: atâta timp cât sunt gata 16 km de autostradă şi stăm şi ne uităm la ei şi nu putem să-i recepţionăm v-aş ruga în cel mai scurt timp să-mi prezentaţi măsurile astfel încât să folosim aceşti kilometri”, i-a cerut premierul ministrului Transporturilor, Alexandru Cuc.

Cererea premierului pare a fi pe placul lui Cătălin Drulă, actual deputat USR, în trecut consilier al fostului premier Dacian Cioloș pe probleme de infastructură. Drulă a fost unul dintre cei care a susținut că sectorul de 16 kilometri poate fi deschis. La finele anului trecut, fostul consilier al premierului Dacian Cioloş a scris, într-o postare pe Facebook, că legislaţia permite CNAIR să recepţioneze parţial această lucrare.

”Ca să facem o comparaţie, dacă contractul ar fi pentru construirea a 3 case, dintre care una e gata la cheie cu tot cu finisaje şi 2 case sunt la stadiul de fundaţie, CNAIR se întreabă dacă mă pot muta în casa care e gata sau trebuie să mai aşteptăm 2 ani să fie gata şi celelalte două, timp în care casa terminată stă goală”, scria el, conform DIGI24.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :