Studenţii din Timişoara, la un pas de protest

Peste 2.000 de tineri care îşi desfăşoară activitatea la Casa de Cultură a Studenţilor din Timişoara sunt pe punctul de a începe un amplu protest. Studenţii se tem că vor rămâne fără sediul în care îşi desfăşoară activitatea de mai bine de 60 de ani.

Imobilul de pe bulevardul Regele Carol I nu aparţine Ministerului Tineretului şi Sportului, cel căruia îi este subordonată Casa Studenţilor, şi se achită chirie. Contractul expiră la finalul anului şi încă nu a fost semnat unul nou.

Clădirea a fot retrocedată, în 2005, Episcopiei Romano-Catolice, mai exact Ordinului Măicuţelor de la Notre Dame. Timp de 11 ani s-a achitat chirie, dar suma este tot mai greu de acoperit. Este vorba despre 18.000 de lei lunar. În timp ce capii Bisericii Catolice sunt de acod să prelungească contractul, Ministerul încearcă să scape de cheltuială.

Studenţii şi conducerea casei spun că de ani buni li se promite construirea unei noi clădiri unde să se mute liniştiţi tinerii, dar nu s-a făcut niciun pas concret în acest sens.

Acum, la final de an şi de contract, studenţii se tem de evacuare şi susțin că vor ieşi în stradă pentru a opri scoaterea afară a activităţilor din imobilul de pe Regele Carol I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Botschaft Seiner Exzellenz Josef Csaba Pál, Diözesanbischof von Temeswar, anlässlich des Hochfestes der Auferstehung des Herrn – Ostern 2026

In Christus geliebte Brüder und Schwestern, das größte Ereignis im kirchlichen Leben ist der Kreuzestod und die Auferstehung Jesu Christi. Auf dieses Fest bereiten wir...

Donald Trump a refuzat să vină în România! El a fost invitat să participe pe 13 mai, la summitul B9, de la București

Președintele SUA Donald Trump a declinat invitația României de a participa la summitul B9, care are loc pe 13 mai, la București, spun surse...

Citește și :