Timișoara a pus-o la zid pe Steaua

322

Campioana a câștigat clar duelul cu Steaua din Cupa Regelui, demonstrând încă odată diferențele de valoare dintre competițiile europene și cele naționale. Timișoara Saracens a luat o opțiune serioasă la câștigarea sezonului regulat prin succesul cu 24-9 de sâmbătă.

Formația din Ronaț a încheiat astăzi seria de 3 înfrângeri consecutive. Roș-negrii au tranșat derbiul cu Steaua București din Cupa Regelui și au schimbat calculele în ceea ce privește favorita la ocuparea primei poziții. O victorie clară și categorică pentru Timișoara, 24-9, prima după seria eșecurilor cu Baia Mare, Edinburgh și Stade Francais.

Brian Sefanaia a deschis scorul cu un eseu după 5 minute, iar Calafeteanu a adus cele două puncte suplimentare. Mijlocașul gazdelor a mai beneficiat de o penalitate până la pauză, în timp ce Steaua a trăit doar din piciorul lui Vlaicu, cel care a transformat două din trei pentru 10-6. Tot Steaua a punctat prima în partea secundă prin Vlaicu, tot din penalitate, însă avea să rămână ultima reușită a oaspeților. Tangimana Fonovai a semnat al doilea eseu, iar Jody Rose l-a semnat pe al treilea, ambele transformate de Calafeteanu. Final 24-9 deși Saracens a jucat ultimele 10 minute în inferioritate numerică după eliminarea căpitanului Stelian Burcea.

Peste o săptămână Timișoara merge la Iași, iar în ultima rundă primește vizita lui CSM Olimpia București. Elevii lui Grainger Heikell sunt pe locul 2 în clasament la 4 puncte și un meci în minus față de Steaua.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.