20.1 C
Timișoara
miercuri 1 mai 2024

Bomba chimică din Banat care poate exploda oricând!

De mai bine de un an și jumătate, barja scufundată în Dunăre, aproape de portul Moldova Veche, este o problemă stringentă, însă doar la nivel de discuții. Nimeni nu s-a implicat efectiv, toate organele abilitate stând ascunse după un cadru legislativ. Prefectura Caraș-Severin a luat și ea problema… în discuție.

Prefectura Caraș-Severin se implică, în sfârșit, în problema barjei scufundate în luna februarie 2015 în Dunăre, la 300 de metri de Moldova Veche. Cele 847 de tone de îngrășământ chimic zac în continuare pe fundul apei, iar bomba cu ceas poate fi declanșată oricând, dacă sacii respectivi se sparg. „Bomba cu ceas din zona Moldova Nouă este acea barjă care conține niște îngrășăminte complexe. Cu cât trece mai mult timp, cu atât acei saci se pot deteriora și se pot sparge. Odată cu spargerea lor, se poate produce o poluare masivă care poate duce la o mortalitate piscicolă fără precedent în zona respectivă”, declara, în urmă cu o lună, șeful Gărzii de Mediu, Gheorghe Muntean.

Din august și până acum, nu s-a schimbat absolut nimic la nivel faptic. Singura diferență este că problema a fost abordată și de Prefectura Caraș-Severin. „În 25 august am avut o ședință de analiză a situației navei, ședință în care instituțiile competente au prezentat o stare de fapt. În urma acestei întâlniri am dispus controlul și, ca urmare a raportului efectuat de cei implicați, în primele zile din septembrie am solicitat Ministerului Transportului, Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și Administrației Naționale Apele Române analiza situației din zona Moldova Nouă și totodată sprijin în găsirea unei soluții pentru rezolvarea problemei”, a declarat Florența Albu, prefectul județului Caraș-Severin, care susține că, potrivit raportului, „lucrurile sunt încă sub control”.

Cert este însă altceva. Niciuna dintre instituțiile abilitate nu a intervenit până acum, din varii motive legislative. Ministerul Transporturilor susține că nu poate interveni, pe motiv că nu este vorba despre un transport terestru, iar departamentul de Transporturi Navale pasează problema înapoi la minister. Chiar și autoritățile din zonă, respectiv Garda de Mediu, Comisariatul Județean Caraș-Severin tratează cazul cu aceeași atitudine, pe motiv că legea nu îi permite intervenția. „Noi nu avem competențe în ceea ce privește transporturile navale, decât în a verifica apele de santină, faptul că fiecare navă are obligativitatea să evacueze apele menajere în instalațiile de santină aflate în porturile unde acestea acostează, dar în momentul în care nava a eșuat, armatorul și-a recunoscut vina, marfa a fost asigurată, nava a fost asigurată, el a dat asigurarea și de aici încolo toată lumea să-și ia partea de bani”, a explicat comisar-șef Gheorghe Muntean.

Cererea către Ministerul Transporturilor, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, precum şi Administraţiei Naţionale Apele Române a fost transmisă abia la începutul lunii septembrie, iar până la această dată, Prefectura Caraș-Severin nu a primit niciun răspuns.

 

Sursa: expressdebanat.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Timișoara se află într-o competiție strânsă pentru a deveni ,,Destinația Anului 2024”

Banatul figurează la trei secțiuni în competiția națională Destinația Anului 2024. Orașul Timișoara și Domeniile de Murani – din Timiș, dar și restaurantul Kibuț...

Spălări și lucrări la rețelele Aquatim

Miercuri, 8 mai, între orele 00-21 se va executa o conectare de conducte la intersecția Căii Bogdăneștilor cu strada Dunărea. Lucrările fac...

Citește și :