Timișoara traversează o perioadă în care patrimoniul construit riscă să devină o simplă anexă decorativă în fața unor proiecte imobiliare gândite exclusiv prin prisma randamentului economic. Modul în care s-a intervenit asupra fabricii Kandia, arată un tipar urbanistic periculos: dezmembrarea terenurilor, repoziționarea fluxurilor de acces către investițiile noi și izolarea clădirilor istorice până când acestea nu mai reprezintă centrul proiectului.
„Nu vorbim despre demolări directe, ci despre o marginalizare administrativă subtilă. Monumentele istorice rămân formal protejate, dar sunt scoase din circuitul economic și urban activ, fiind transformate într-un element secundar sau chiar terțiar. Această abordare arată că patrimoniul cultural nu mai este tratat ca o resursă strategică a orașului, ci ca o condiție birocratică ce trebuie bifată.
Legea 422/2001 oferă un cadru defensiv – avize și sancțiuni –, însă nu creează obligația reală de integrare economică a patrimoniului în noile dezvoltări. În lipsa unor mecanisme locale curajoase și coerente, piața decide singură direcția, iar piața privilegiază profitul imediat în detrimentul identității urbane. Responsabilitatea administrației locale este tocmai aceea de a echilibra această relație, nu de a lăsa patrimoniul la coada listei de priorități.
Din păcate, modul în care Primăria Timișoara a gestionat aceste procese indică o orientare în care dezvoltarea imobiliară primează, iar patrimoniul este redus la un rol secundar. În loc ca monumentele istorice să devină motoare de regenerare urbană, ele sunt lăsate fără funcțiune clară și fără integrare reală în proiectele noi în aplauzele Ordinului Arhitecților.
Patrimoniul nu trebuie tratat ca o restricție incomodă, ci ca o condiție esențială de calitate urbană. Orașele europene care au reușit să se dezvolte inteligent au făcut-o punând memoria locului în centrul investițiilor, nu la periferia lor.
Timișoara merită o administrație care să înțeleagă că identitatea urbană nu este un obstacol în calea dezvoltării, ci fundamentul ei. Fără reguli locale clare și fără voință administrativă reală, riscăm să pierdem tocmai ceea ce face Timișoara un oraș unic”. atrage atenția Sîrbu Ilie-Vasile, coordonator al „Salvați Patrimoniul Timișoarei”
