Bărbatul care a incendiat o locomotivă se află în arest la domiciliu. Paguba cauzată este de peste 600.000 de lei

Un bărbat de 37 de ani a incendiat o locomotivă. Incendiul s-a petrecut la ora 4:00 dimineața, în a doua jumătate a lunii martie. 

Bărbatul a fost identificat de polițiști miercuri, 9 aprilie și reținut pentru 24 de ore. Joi, bărbatul a primit măsura arestului la domiciliu.

Din cercetările poliției reiese că bărbatul a dat foc intenționat locomotivei. Prejudiciul cauzat se ridică la 622.618,87 lei.


„În fapt, la data de 23.03.2025, în jurul orelor 04:00, lucrători de poliție din cadrul Puctului de Poliție Transporturi Timișoara au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la izbucnirea unui incendiu la un automotor aparținând CFR Călători, aflat în Depoul de Locomotive Timișoara.

În urma investigațiilor operativ-informative și a probatoriului administrat în cauză a rezultat faptul că automotorul ar fi fost incendiat în mod intenționat, cauzându-se un prejudiciu estimat la suma de 622.618,87 lei.

Ca urmare a activităților investigative desfășurate, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Timiș au identificat la data de 9 aprilie 2025, un bărbat în vârstă de 37 de ani, bănuit de comiterea faptei”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

Foto: Club Feroviar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Program special la Iulius Town: Cinema City, deschis în prima zi de Paște, iar muzeul interactiv MINA, în a doua zi

De Paște, fiecare dintre noi își dorește să petreacă mai mult timp alături de cei dragi și să se bucure împreună de farmecul sărbătorilor....

Ultimul mare combinat siderurgic din vestul țării a fost cumpărat de un miliardar român de top

Consiliul Concurenței a anunțat miercuri că a autorizat tranzacția prin care activele fostului combinat ArcelorMittal Hunedoara vor fi preluate de către UMB Steel, companie...

Citește și :