14.1 C
Timișoara
sâmbătă 11 mai 2024

Timișoara va fi centrul gimnasticii românești și internaționale peste o lună

Primăria Municipiul Timișoara va fi Partener oficial al Federației Române de Gimnastică (FRG) în organizarea și susținerea evenimentului sportiv „Regalul Gimnasticii“, între 4 și 9 aprilie 2024, la Sala Olimpia. 
 Alina Goreac, Diana Bulimar, Daniel Potra, Daniel Ilie Popescu şi Amalia Ghigoarta, membră a actualului Lot Olimpic, sunt câteva dintre numele care au reprezentat nu doar România, ci și Timișoara pe podiumurile gimnasticii artistice în lume. Acum, orașul nostru are șansa de a fi gazda unor evenimente de importanța majoră pentru România sportivă a acestui an, și anume Campionatul Internațional de Gimnastica Artistică Feminina „Rising Star,“ Campionatul Național de Juniori și Selecția Echipei Naționale de Seniori.
Sala Olimpia, prin Primăria Municipiului Timișoara, a fost aleasă ca gazdă pentru acest eveniment tocmai prin prisma numelor și medaliaților pe care i-a lansat până acum, acest eveniment fiind, de altfel, o bază de selecție a înaltei performanțe pe care ne bazăm la viitoarele Jocuri Olimpice. 
Menționăm că, prin protocolul de colaborare cu Federația Română de Gimnastică, Primăria Municipiului Timișoara va pune la dispoziție Sala Sporturilor „Constantin Jude”, asigurând și plata serviciilor și utilităților pe perioada evenimentului. Proiectul de hotărâre privind aprobarea protocolului va fi supus votului consilierilor locali în următoarea ședință de plen. 
Prin asemenea evenimente, susținem sportul de masă ca bază de selecție pentru marea performanță, oferind, totodată, recunoaștere campioanelor noastre, pentru munca lor extraordinară și modelul de viață pe care îl oferă.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

„Crosul Regalității, ediția a VII-a”, sub egida Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I”

Universitatea Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara a organizat „CROSUL REGALITĂȚII, ediția a VII-a”, cu ocazia celebrării Zilei Regalității. În...

Lugojul azi | 11 pe loc la „examenul” pentru funcția de primar al Lugojului

Înghesuială mare de candidaturi pentru funcția de primar al municipiului Lugoj. De regulă, acest lucru se întâmplă (nu este pentru prima dată în municipiul...

Citește și :