21.2 C
Timișoara
sâmbătă 27 aprilie 2024

Trei cascade mai puţin cunoscute din Banatul Montan. Tu ai văzut vreuna?

În judeţul Caraş-Severin, te poţi răcori în sezonul estival vizitând trei cascade mai puţin cunoscute.

Cascada Şuşară, Cascada La Văioaga şi Cascada de pe Valea Mare (Ilidia) sunt descrise de cei de la Banatul Montan – Ghidul tău turistic.

  1. Cascada Şuşară

Cheile Şuşarei sunt scurte, dar autentice şi de un farmec aparte. Denumirea cheilor provine de la cuvântul „şuşară” şi înseamnă chei cu „pădure de tufani” sau, altfel spus, cu pădure tânără (tufani = copaci tineri). După 2 km de traseu se ajunge la Cabana Şuşară. Ea este mărturia staţiunii climaterice Şuşară, amenajată la o altitudine de 300 m. În acest loc au fost, până în 1950, vile şi cabane unde erau cazaţi turişti. Acum cabana este în curs de reamenajare în mijlocul pădurii de pini şi brazi. Climă plăcută, aer pur şi ozonificat, apă limpede şi bună, peisaj plin de măreţie, poieni pline de flori de toate culorile ce îşi etalează petalele parfumate fac din Şuşară un loc de recreere şi odihnă dintre cele mai plăcute.

De la Cabana Şuşară se trece pe malul stâng al râului Şuşară şi se continuă drumeţia pe o potecă, urmărindu-se mereu cursul apei şi marcajul cruce albastră. Urmează sectorul cel mai semeţ al cheilor cu rare îmblânziri ale peisajului datorită pădurilor de tufani. După 2 km de la cabană se ajunge la Cascada Şuşară.Cascada Şuşară este situată la 380 m altitudine, în amonte de confluenţa dintre pârâul Ungureanu şi râul Şuşară. Ea este fermecătoare, având formă unui „tobogan acvatic” pe care apa alunecă până în lac de la înălţime de 15 m, în două trepte, cea superioară de 6 m înălţime şi cea inferioară înaltă de 9 m.

Cascada La Văioaga

Pe Cheile Nerei, după 1,5 km de la pod, în dreapta drumului, se află un prim obiectiv turistic natural care încântă privirea, Cascada La Văioagă. Pentru a ajunge la cascadă (215 m), de la drum se coboară 15 m pe o cărare destul de abruptă, însă merită. Căderea de apă este de-a dreptul spectaculoasă, de un farmec aparte. Adunată în bazine cu margini de travertin, apa cade cu zgomot puternic de la 6 m înălţime.

Cascada Valea Mare

Traseul pe care îl propunem are drept scop o drumeţie pe frumoasa vale a Vicinicului. După ce am parcus mai bine de 1 km, ieşim din Ilidia, iar şoseaua asfaltată se transformă într-un drum de căruţă, pe care îl vom urma în continuare. După numai câteva sute de metri de la ieşirea din sat, repezişurile şi cascadele apar în albia Vicinicului căptuşită cu tuf calcaros.

După parcurgerea sectorului de chei, valea râului se lărgeşte considerabil, făcând loc celei de-a doua poieni, mai redusă ca suprafaţă decât prima şi înconjurată de păduri de fag. În mijlocul acesteia zărim Cantonul Silvic Valea Mare. Câteva sute de metri în amonte de canton, apele râului au creat o cascadă superbă: Cascada Valea Mare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Competiție de bodybuilding în premieră în România, întâlniri cu Iepurașul, premii și distracție, toate la Iulius Town Timișoara

Iepurașul de Paște este personajul principal al acestei perioade și, evident, a ajuns și în Iulius Town Timișoara. Astfel, toți vizitatorii sunt invitați...

Președintele CCIA Timiș a deschis FoodIntelForum București 2024

Miercuri, 24 aprilie, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica CHIRIȚĂ, a participat la deschiderea oficială a celei de-a...

Citește și :