Timișoara va avea o nouă moschee. Câți musulmani trăiesc în capitala Banatului

O nouă moschee va fi ridicată la Timișoara, anunță Agenția de presă Rador. Comunitatea arabă are un lăcaș de cult, construit în 1992 la inițiativa unor oameni de afaceri din oraș. Moscheea a avut, initial, o singură sală de rugăciune, iar între timp a mai fost amenajată o încăpere, însă, la evenimentele importante, holurile și curtea sunt pline.

Numărul credincioșilor musulmani din Timișoara a crescut în ultimii ani, odată cu sosirea de muncitori Asia îndepărtată, spune imamul Alim Sawfan.

„Pentru că au venit acuma muncitorii din toate țările arabe și studenți, de anul trecut au început să fie mai mulți, încercăm și noi să căutam un teren, să construim o moschee mai mare. Acum vine sărbătoarea Ramadan, vin cam șase sute de persoane. Nu avem posibilitatea să încăpem toți în clădirea aceasta veche. Facem planuri să găsim un teren, la Prefectura au promis să ne ajute”, spune Alim Sawfan.

În cadrul centrului islamic din Timișoara funcționează și o școală arabă, autorizată de Ministerul Educației, unde învață aproximativ de 150 de copii.

În județul Timiș, conform cifrelor neoficiale, sunt aproximativ 10.000 de musulmani, cei mai mulţi provenind din Palestina şi Siria.

Alte subiecte :

„Anatomia unei țepe”. Dezbatere pe tema fraudelor online la Universitatea Politehnica Timișoara

Cum sunt construite escrocheriile online și de ce funcționează atât de bine? Ce indică asta despre societatea în care trăim? Pe 16 aprilie 2026, ora...

Primăria Timișoara extinde rețeaua de stații de încărcare pentru vehiculele electrice

Primarul Dominic Fritz a semnat contractul pentru extinderea rețelei de stații de încărcare pentru vehicule electrice, una dintre cele mai performante din țară. Municipalitatea...

Citește și :