22.2 C
Timișoara
duminică 26 mai 2024

Timișoara a preluat, oficial, titlul de Capitală Culturală a Europei!

Oraşul Timişoara a preluat prestigiosul titlu de Capitală Europeană a Culturii în 2023, alături de oraşele Elefsina (Grecia) şi Veszprém (Ungaria), anunță Comisia Europeană.
Cele trei oraşe se alătură celor peste 60 de oraşe care au primit acest titlu în anii precedenţi, atât din întreaga UE, cât şi din afara acesteia.

Pe parcursul anului 2023, noile Capitale Europene ale Culturii vor marca deţinerea acestui titlu prin numeroase evenimente, expoziţii şi spectacole.

Pentru a marca această ocazie, pe 9 ianuarie, vicepreşedintele Comisiei Europene Margaritis Schinas va participa la un eveniment de predare a titlului la Muzeul Acropole din Atena.

Prin titlul de Capitală Europeană a Culturii se demonstrează bogăţia şi diversitatea culturilor din Europa, se stimulează turismul durabil şi se promovează dezvoltarea oraşelor prin cultură. De asemenea, titlul are un impact social şi economic pozitiv pe termen lung atât pentru oraşe, cât şi pentru regiunile învecinate.

Oraşele care doresc să fie selectate pentru acest titlu trebuie să elaboreze un program cultural cu o puternică dimensiune europeană, care să promoveze implicarea activă a locuitorilor şi a comunităţilor lor, se mai arată în comunicat.

Sursa: http://www.radiotimisoara.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Biserica românească din Sărcia cea mai frumoasă și veche din sat

Cu ceva timp în urmă călătorul neobosit ce bate în luhg și lat drumurile mai puțin cunoscute ale Banatului a dat și de minunatul...

Colecții și colecționari din România

Muzeul Satului Bănăţean invită miercuri, 29 mai 2024, la ora 12, publicul iubito de frumos la vernisajul expoziției MOȘTENIREA STRĂBUNILOR, aflată la...

Citește și :