Așa cum au promis cu câteva zile în urmă membrii confederațiilor sindicale au organizat azi ample acțiuni de protest în multe din orașele mari din diferite județe ale țării. Astfel de mișcări revendicative au fost în București, Bacău, Constanța, Cluj, Iași, Târgu Mureș, Târgu Jiu și evident și la noi în urbe.
Cea mai mare Confederație Națională din țară, CNSLR-Frăția, a scos, joi, salariații nemulțumiți de condițiile trai, tot mai precare, la acțiuni de pichetare a principalelor sedii ale administrației de stat. În București, acțiunile de protest au loc în fața Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și a Ministerului Finanțelor Publice începând de la ora 12.00 iar la Ministerul Energiei la ora 13.00.
La fel ca și în restul țării și la Timișoara s-au cerut măsuri ferme și imediate pentru creșterea salariilor și pensiilor angajaților români. Sindicaliștii timișeni, dintre care s-au remarcat în mod deosebit cei de la Sindicatul Independent al Învățământului preuniversitar „Spiru Haret” alături de colegii lor de la Uniunea Județeană Sanitas Timiș au pichetat intrarea în sediul Prefecturii și a Consiliului Județean pentru a-și arăta indignarea cu privire la salariile ce nu mai țin cont de nivelul costurilor necesare vieții. Aceste doleanțe au fost pictate pe pancarte mari și vizibile dau evident că au fost exprimate și verbal.
Lucrătorii din România, la fel ca mai toți confrații din întregul Uniunii Europeane se confruntă cu o criză fără precedent a costului vieții. Nu salariile sunt cauza inflației, principalele victime ale acestei crize fiind tocmai lucrătorii prost plătiți și persoanele vulnerabile. Sindicaliștii consideră că angajatorii, Guvernul și Uniunea Europeană au responsabilitatea de a lua măsuri urgente pentru a ameliora această criză a costului vieții. Din acest motiv, lucrătorii și sindicatele din România alături de cei din întreaga Europă solicită un un plan concret și viabil pentru a aborda criza costului vieții și pentru a trece către o economie sustenabilă, cu rezultate concrete pentru lucrători.
Au fost creionate succint cele mai importante solicitări pentru a ajunge la cei responsabili din Guvernul României. Acesta, în viziunea bugetarilor, ar trebuia să ia de urgență măsuri și să pornească demersuri pentru:
-Creșteri salariale pentru a face față creșterii costului vieții;
– Compensații pentru persoanele care au dificultăți în a-și plăti facturile la utilități/ energie/ chirie, pentru a-și asigura condițiile de trai decente, precum și dreptul la hrană, toate acestea fiind drepturi ale omului și trebuind protejate.
Aproximativ 9,5 milioane de lucrători în U.E. au avut deja dificultăți în a-și plăti facturile la energie înainte de începerea crizei costului vieții. Costurile în creștere ale alimentelor și ale altor bunuri esențiale forțează milioane de lucrători să facă alegeri dureroase și îi împing pe mulți în sărăcie.
Dar iată care este situația din România, cea care îngrijorează cel mai mult:
– Preţurile de consum în luna septembrie 2022 comparativ cu luna august 2022 au crescut cu 1,3%.
– Rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2022 comparativ cu luna septembrie 2021 este 15,9%.
– Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2021 – septembrie 2022) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2020 – septembrie 2021) este 11,8%.
Se mai cere de asemenea:
– Plafonarea prețului la energie/gaze, în special pentru persoanele fizice, precum și aplicarea unei taxe suplimentară pe profiturile excesive ale companiilor din aceste domenii, pentru a nu li se permite să speculeze această criză, coroborate cu alte măsuri pentru a împiedica marile corporații să-și mute profiturile în paradisuri fiscale. Până în iulie anul acesta, costul gazului și al electricității a crescut cu 38% în Europa față de anul trecut, iar costul continuă să crească.
– Aplicarea de măsuri naționale și europene de sprijin anticriză pentru protejarea veniturilor și locurilor de muncă în industrie, servicii și sectorul public și pentru finanțarea măsurilor sociale pentru a putea face față acestei crize și proceselor de tranziție justă.
– Reformarea funcționării pieței energetice a Uniunii Europene. Recunoașterea faptului că energia este un bun public, precum și nevoia de investiții pentru a aborda cauzele fundamentale ale crizei, cum ar fi investițiile insuficiente în energia verde și consecințele privatizării în acest sector.
– Deschiderea spre un dialog constructiv cu sindicatele pentru elaborarea și implementarea de măsuri anticriză prin dialog social, conștienți fiind de gravitatea și urgența situației.
– Creșterea imediată a pensiilor, fiind categoria cea mai defavorizată.
În paralel cu declanșarea acțiunilor de protest, reprezentanții Confederației CNSLR-Frăția vor continua demersurile pentru a convinge Guvernul să ia toate măsurile necesare stopării crizei costului vieții.
Sindicaliștii timișeni au scandat lozinci antiguvernamentale cerând demisia actualei administrații centrale. După fiecare luare de cuvânt totul a fost acoperit de sunetul fluerăturilor acestea fiind singurele elemente ce au mai animat manifestarea ce de altfel a fost extrem de civilizată.
O delegație formată din mai mulți lideri sindicali au intrat în sediul palatului administrativ pentru a înmâna și în mod oficial textul tipărit al doleanțelor pentru a fi înaintate la București.
Până la această ora la Timișoara protestul s-a desfășurat pașnic fără nici un fel de incidente.
Vă vom ține la curent cu evoluția evenimentelor.














