Orice dascăl, chiar cu mai puțină experiență la catedră, poate spune că de o vreme în sistemul românesc de învățământ este un haos generalizat.
Avem o nouă lege a Învățământului, spun mai marii din minister. De fapt nu avem nimic. E doar o propunere legislativă făcută pe genunchi de „specialiști” în nimic ce nu au nici măcar jumătate de ora de predare la clasă după cum spune un profesor timișorean. În doar o singură zi au venit în jur de 30 de propuneri de modificare și armonizare a legii. Normele de aplicare încă nu există. Noua structură, cu modificări ce sună ciudat (cum ar fi vacanța de schi) nu este înțeleasă de nimeni.
Ministrul Câmpeanu a avut surpriza să vadă în câteva ore mai mult de 9 000 de semnături care îi cereau demisia cu argumente întemeiate. În scurt timp numărul acestora a crescut la 24 000. Toate datele sunt consemnate în site-uri oficiale și nu sunt bârfe de la colț de stradă. Site-ul prestigios www.edupedu.ro dă niște cifre extrem de îngrijorătoare.
Conform acestui organ de informare „ Aproape 4.000 de școli din România funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, anunță ministrul Lucian Bode: „Ne confruntăm cu o problematică sensibilă reprezentată de securitatea la incendiu a clădirilor în care funcționează unitățile școlare”.
Sau la faptul că peste 370 de școli și grădinițe din România sunt relocate din motive de reparații ministrul Sorin Cîmpeanu răspunde cu cinism că „Practic, eu o consider o veste foarte bună…”
E ca un scenariu de film prost ce se întâmplă în sistemul de învățământ timișean. Sau ca o comedie amară. La fiecare final de an școlar dascăli, elevi și autorități locale răsuflă cu ușurare că au scăpat cumva cu fața curată dintr-un lung șir de peripeții și au încheiat cu bine un hop ce părea de netrecut. Se fac promisiuni ferme că „de la toamnă totul va străluci de curățenie și elevii vor fi primiți în „condiții muuult mai bune!”
Și începe o lungă vară fierbinte numai bună de renovat, zugrăvit, vopsit, reparat instalațiile sanitare și tot ce ține de infrastructura unui proce educativ modern în pas cu secolul în care ne aflăm. Dar cele trei luni mari și late trec extrem de repede. Primele două luni e prea cald, apoi nu sunt fonduri sufiente, apoi se întâmplă tot felul de chestiuni neprevăzute. Muncitorii mai pricepuți au treabă în străinătate pe bani adevărați. Și veșnic de cam câteva decenii treaba se reparat începe cam în ultrimele trei săptămâni bune de muncă. Se face apel la voluntariatul părinților ce vin să mai dea o mână de ajutor. Mamele își suflecă mânecile și spală perdele, freacă podele sau aduc câte un ghiveci de flori. Tații sunt cu bătutul de cuie ori sudatul câte unui gard sau poartă lăsată într-o parte.
Evident că directorii de școli oficial declară că totul e bine și nu sunt mari probleme. La câte o discuție mai „off record” adică mai de taină oftează adâncă și spun că ar mai avea nevoie de încă două luni de șmotru serios. Inspectoratul școlar ne promite în fiecare an că nu vor mai exista clădiri fără toate autorizațiile în regulă. Sau că nu va mai exista nici un robinet blocat sau dimpotrivă care curge permanent uitând că în unele locuri (e drept tot mai puține) nici măcar nu există apă.
Problema națională a „toaletelor din fundul curții” ce face deliciul promteristelor de la posturile de televiziune este mult mai scăzută la noi în județ dar tot mai există.
Imagine de mai sus este evident cu tonuri înadins îngroșate pentru a descrie perenitatea problemelor din școlile ce vor începe în curând o nouă etapă. Majoritatea liceelor din oraș stau bine sau chiar foarte bine. Mai sunt și școli de ciclu gimnazial ce strălucesc ca un pahar de cristal. Dar din păcate mai există și școli în mediul rural, Timișoara are și martiere mărginașe. Nu în toate cazurile există școli model (cum ar fi celebra generală 30) în care se pompează fonduri și se fac planuri de extindere. Mai există și școli în cartierul Plopi sau Freidorf. Mai există și cartierul Kuncz unde e nevoie de cizme de cauciuc pentru a ieși din câte un loc mai lacustru.
Problema infrastructurii școlare este una a contrastrastelor duse la limită. Există școli (așa zis „mai bune”) care se descurcă. Adică pe lângă un management implicat au de parte lor și comitete de părinți ce au reușit să atragă unele sponsorizări sau chiar fonduri europene pe lângă banii cuveniți de la primării. Majoritatea liceelor din oraș au sedii nou renovate, cum este celebrul „Colegiu Loga”. Dar mai există situații (mai puține) în care nu prea se întâmplă nimic. Banii de la buget fiind insuficienți sunt distribuiți desttul de arbitrar.
O știre de ultimă ora anunță că Primăria Timișoara are în derulare achiziția publică pentru proiectare și execuție lucrări aferente obiectivului de investiții “Proiect Tehnic, Documentația de avizare a autorizației de construire și execuția lucrărilor de reabilitare a acoperișului la Liceul Teoretic J.L.Calderon (corpul de clădire în care a funcționat fosta Școală Generală nr.28), de pe str. C. Sălceanu nr. 11) “. Dar la fel de adevărat este că acum în prag de septembrie este foarte târziu să se mai repare un acoperiș când în orice moment pot începe nesfârșitele ploi de toamnă.
Lucrările fac parte dintr-un program mai amplu al primăriei de reabilitare a infrastructurii școlare învechite, respectiv hidroizolarea clădirilor de școli și grădinițe. Deși sună bine în aparență problema va mai persista câțiva ani acolo unde nu este un director mai descurcăreț.
Un dascăl ce a dorit să rămână anonim aduce și exemplul pozitiv din mediul rural. La Beregsăul Mare, datorită implicării dar și a fondurilor comunitare a rezultat o școală „cum nici la oraș nu există”. Dar totuși satele mai mici încă au cazuri de clase comasate sau cu lipsă de cadre calificate.
Decalarea începerii școlii pe data de 5 septembrie aduce alte necazuri. În cel mai bun caz manualele vor veni în jurul datei de 15 septembrie. Așa că cele zece zile tot nu aduc ceva pozitiv. Se putea începe, conform tradiției, pe data de 15 și nu era nici o diferență.
O altă problemă cu care se confruntă cancelariile școalare și secretariatele în acest moment este problema transferurilor de elevi de la o clasă la alta sau chiar de la o școală la alta. În foarte multe cazuri nu sunt locuri disponibile pentru a rezolva o astfel de situație. Părinții sunt îndrumați să caute altă școală în apropiere.
Situație este povestită de un părinte cu domiciliul în Dumbrăvița ce nu poate înscrie copilul la cursuri. Nu mai sunt locuri. Acum încearcă la Școala Gimnazială nr. 7 din Timișoara (cea mai apropiată) dar totuși în altă localitate unde de asemenea este o supraaglomerare evidentă.
Faptul că haosul citat la inceput este ceva mai mic în județul nostru nu face situația mai fericită. Tot haos rămâne!