2.1 C
Timișoara
vineri 16 ianuarie 2026

Smithfield România continuă tradiția de a oferi ghiozdane și rechizite elevilor din județele Timiș și Arad

Voluntarii Smithfield România au organizat și în această toamnă caravana „Din nou la școală”, în cadrul celei de a 16-a ediție.

La început de an școlar, preșcolarii și elevii din județele Timiș și Arad au fost întâmpinați cu rechizite școlare pentru activitățile de grădiniță, ghiozdane, penare și orare cu sfaturi pentru un stil de viață sănătos și o alimentație echilibrată.

„Din nou la școală” este un program cu tradiție al Smithfield România, care urmărește să faciliteze accesul la educație şi să încurajeze performanţa şcolară, adresat elevilor din comunităţile locale în vecinătatea cărora compania își desfășoară activitatea.

“Programul și-a demonstrat valoarea în cei 16 ani prin extinderea sa către un număr din ce în ce mai mare de beneficiari. La ora actuală, Smithfield România este mândră să poată sprijini accesul la educaţie pentru preșcolari și școlari din peste 60 de comunități din județele Timiș și Arad.

Ne dorim să continuăm această tradiție și să oferim sprijinul nostru în procesul de învățare pentru cât mai mulți copii”, a declarat Goran Panici, Director General, Smithfield România.

Și cei peste 800 de copii ai angajaților Smithfield România, Elit și Vericom, precum și Maier Com, elevi din clasele pregătitoare – a IV-a, au primit câte un ghiozdan și rechizite școlare.

În cadrul programului de sprijin pentru educație “Din nou la şcoală”, care a debutat în 2007, au fost incluși până în prezent peste 61.000 de elevi din localităţile unde Smithfield România îşi desfăşoară activitatea.

Smithfield România își propune, dincolo de obiectivele legate de business, să investească și să se implice în dezvoltarea comunităților locale în care își desfășoară activitatea.

Această implicare activă se concretizează prin programele sale de responsabilitate socială: de protecție a mediului, de promovare a agriculturii moderne (prin susținerea fertilizării organice), de facilitare a accesului la educaţie, de sprijin social pentru grupurile dezavantajate, toate acestea generând un impact economic pozitiv asupra dezvoltării economice a zonei de vest a României.

Mai multe detalii referitoare la programele active de sustenabilitate ale companiei sunt disponibile la: https://www.smithfield.ro/ro/sustenabilitate/activitate-comunitara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Cum se aplică modificările Codului de procedură fiscală în domeniul eșalonărilor la plată, începând cu 01 ianuarie 2026

Începând cu data de 01 ianuarie 2026 au intrat în vigoare cele mai recente modificări la Codul de procedură fiscală în domeniul eșalonărilor la...

Timișorenii își pot plăti taxele și impozitele locale începând cu data de 19 ianuarie

Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara reia încasarea taxelor și impozitelor locale începând cu data de 19 ianuarie 2026. Municipalitatea recomandă timișorenilor să plătească online...

Citește și :