Timișoara se laudă cu multe premiere și întâietăți în foarte multe domenii, din cele mai variate, ale științei ori ale culturii. Cele mai multe sunt fapte foarte serioase ori idei bine documentate de arhive, documente, sau oameni de seamă ce pot pune chezășie și nimeni nu poate contesta meritul timișorenilor în această bătălie a orgoliilor dusă sub stidardul făloșeniei găunoase.
Cele mai multe întăietăți sunt reale și frumoase în poveștile înaintașilor. Dar printre aceste fapte și lucruri există și o grămadă de exagerări sau neadevăruri ca să nu le spunem direct pe nume că sunt minciuni gogonate.
Prin vorba neghioabă lansată de un fitecine s-a ajuns la credința unora că ceasul floral timișorean din marginea parcului Civic ar fi unic! Nici mai mult nici mai puțin!
Dar nimeni din acești patrioți locali plini de ifoase nu ne poate spune prin ce este unic acea construcție florală. Că ceas nu mai poate fi numit de mult timp. De fapt nici floral nu mai este. Poate cel mult să-i spunem „ceva cu bălării uscate și tufe mizere”. Ceasul este un mecanism migălos construit ce arată ora cât mai exactă. cel dintr-o latură a magazinului și a hotelului Continental nu arată nimic de foartă multă vreme. Sunt ani de când zace într-o stare de părăsire. mecanismul nu mai funcționează. Deci ceas nu mai e.
Nici floral nu poate fi vorba. buruienile ce se văd de la o poștă nu pot fi numite flori. Un ceas arată, după cum am spus, cel puțin ora exactă dacă nu și alte date astronomice. Cel timișorean arată doar halul de degradare a spiritului gospodăresc al edililor locali. Este mai precis ca barometru al nesimțirii și a spiritului de „mi se rupe” de care este plină administrația locală. Și asta nu de ieri sau de azi. Nepăsarea este cronică de mulți ani și comună mai multor administrații la rând.
O vorbă spusă de un înțelept scoate în evidență că un ceas oprit arată cu precizie ora de două ori pe zi. În locul în care sunt încremenite arătătoarele (sau țagărele după cum spuneau cei din vechime). Mizeria ce ține loc de ceas nu arată nici măcar de două ori ora fixă dintr-un motiv simplu. nu mai are nici măcar țagărele. Au fost rupte și duse la un depozit de fier vechi.
Ceasul timișorean a fost construit în anul 1970 la câțiva ani după demolarea fostei Cazarme a Transilvaniei pentru a face loc unui hotel și unui parc. Toate acestea încă există. Doar orologiul cu plante nu mai atrage atenția nimănui. Slabă consolare. În locul celei mai mari clădiri militare cu o lungime de 500 de metri a apărut un ceas ce se dorea a fi unic.
Dacă e să dăm crezare legendei conform căreia inginerul ce a supervizat lucrarea în 1970 ar fi fost de etnie germană și se numea Tritz atunci ironia chiar este suprema răzbunare în acest caz. Actuala administrație ce lasă ceasul în paragină este condusă de un alt etnic german cu numele de Fritz.
Dar ceasul nu este unic deloc. La Brăila există cel mai vechi asemenea ceas cu flori în Grădina Mare ce folosește un mecanism „împrumutat” mai de voie sau mai mult de obligație, dintr-o clopotniță de biserică. Acesta funcționează de pe la jumătatea anilor 50 din secolul trecut. Deși și acolo sunt probleme cu florile totuși s-au găsit soluții pentru repunerea în funcțiune.
La fel există un astfel de ceas cu flori la Baia Mare. Așa că de unde unicitatea celui timișorean? Iar peste hotare sunt împrăștiate pe tot cuprinsul continentului.
De ce ar dori un turist venit de aiurea să se fotografieze lângă mizeria de ceas ce bagă spaima în cei slabi de inimă? Poate doar cei ce apreciază momentele horror să dorească o fotografie cu mizeria cruntă din spatele clădirii. Acolo unde a funcționat ani buni o cofetărie iar mai apoi un cafe bar cu o terasă cochetă acum este locul ideal pentru filmele din categoria celor post-apocaliptice. Sălile barului sunt pline până la refuz cu gunoaie adunate în ani. Ce e mai grav e că și cei ce se ocupă cu întreținerea spațiului verde din împrejurimi tot aici își depozitează sacii plini cu resturi vegetale adunate din parc așa cum stau dovadă imaginile surprinse într-o zi obișnuită.
Povestea este destul de simplă și scenariul se repetă aproape identic în tot anul. În fiecare primăvară iese cîte un edil și promite câte în lună și stele.
De pildă în luna mai 2020 primarul Nicolae Robu a declarat că acest obiectiv a fost o realizare deosebită a oraşului, nu doar ca funcţiune, ci şi ca aspect. Sigur că „obiectivul” nu este deosebit nici funcțional nici ca aspect decât într-o imaginație zburdalnică.
„Pentru anul 2021, (promitea fostul primar), al Capitalei Culturale Europene, acest ceas va fi una dintre atracţiile turistice. Acel ceas floral trebuie refăcut complet. Acolo se impune o consolidare, nu poate fi doar mecanismul schimbat. Au trecut zeci de ani de când a fost realizat respectivul mecanism şi trebuie întreţinut aranjamentul floral aferent. Acum sunt derulate procedurile pentru autorizaţia de construire, apoi se va întocmi caietul de sarcini şi se va da drumul la procedura de achiziţie publică pentru realizare. Îl repunem în funcţiune, nu rămâne doar decorativ”. Timpul a trecut dar vorbele au rămas.
Și pentru a fi și mai gogonată povestea se mai promitea tot cu acel prilej că ceasul ar putea cuprinde mai multe specii de flori, care înfloresc la anumite ore, astfel încât fiecare ceas al zilei să fie marcat de o anumită inflorescenţă.
Ia auzi vorbă mare născocită de un consilier local „Gongul orei 05:00 ar urma să fie bătut de florile de dovleac şi de mac, ora 06:00 ar urma să fie vestită de deschiderea florilor de păpădie, cicoare şi susai, ora 07:00 ar fi anunţată de potbal şi luceafăr, la ora 08:00, calea calului, ora 09:00 va fi anunţată de şopârtiţa, ora 10:00 de măcrişul iepurelui, orele 11:00-12:00 de plămănărică şi de laur, florile amiezii, de la 13:00 – zorelele, ora 16:00 – barba împăratului, ora 17:00-18:00 primula, ora 19:00 opaita, ora 20:00 – regina nopţii şi muşcatele, iar la ora 21:00, sirene mutans va trage cortina peste ziua florală estivală. Un astfel de ceas floral ar puncta tradiţia pe care o are oraşul în domeniul rozelor”. Din respect pentru politicianul respectic ce a făcut și lucruri bune deocamdadă nu-i dezvăluim numele.
În anul ce vine orologiul cu flori și tufe își schimbă stăpânul asemenea unui ceasornic pierdut la un joc de pocher în dosul gării. Trece de la Horticultură în patrimoniul orașului. Dar primăria nu are bani pentru un biet ceas care se află (ce să vezi) chiar în centrul urbei.
S-a efectuat chiar și o expertiză tehnică, care a stabilit pericolul de prăbușire. Terenul s-ar fi tast inegal și de aici fisuri în structura de beton dar și pământ ce se scurge la vale părăsind panta cadranului.
Se emit autorizații de construcție, se fac devize, se promit mecanisme cu precizie atomică ce ar înlocui vechea mașinărie care nu ar mai avea piese de schimb. Deși se promitea o abatere de o secundă la câteva mii de ani probabil că acei ani se vor scurge începând cu un alt secol.
Actuala conducere a primăriei are viziuni mai ample. Nu se împiedică de un ceas înflorat. A promis o revigorare de ansamblu ce ar fi trebui să ofere o nouă față întregului ansamblu civic. Cum parcul este deja finalizat deși noua față nu prea se întrezărește din motive necunoscute ceasul nu a fost cuprins în această cosmetizare.
Bani au fost. Prin manevre financiare au fost prevăzute la bugetul local sume ce totalizau cam 150 000 euro. De făcut se vede cu ochiul liber că nu s-a făcut nimic. Ba mai mult starea de fapt de acum din vara anului 2022 când mai avem doar câteva luni până la mult lăudata capitală. În timpul acesta poate cineva se va învrednici și măcar va face curățenie în acel loc.
Din toată tărășenia cu mizeria ceasului cu flori, vorbind cinic, tot a rezultat un lucru pozitv. Tonele de gunoi au alungat de acolo chiar și nenorociții fără căpătâi. Nici ei nu mai suportă atâta delăsare și gunoi așa că au migrat în alte locuri.
