Moara Țărănească din Prigor, reabilitată cu ajutorul voluntarilor FOTO

151

În acest weekend a debutat proiectul „Turist în Banat”. Prima oprire a fost în satul Borlovenii Vechi, comuna Prigor. Asociația Acasă în Banat, voluntarii și autoritățile locale și-au propus să reabiliteze moara veche din localitate.

„Încă de dimineață ne-am instalat la Moara Țărănească, amplasată pe malul stâng al Nerei, chiar pe Via Transilvanica și ne-am apucat de treabă. Mai înainte de toate a trebuit să pregătim șantierul, să cosim și să defrișăm vegetația sălbăticită ce a cuprins zona morii, pentru a avea acces. Apoi am pornit la treabă cu scopul de a o repune în funcțiune. Ne-am luptat cu mai bine de 300 de metri de canal ce a trebuit mai întâi defrișat, apoi săpat la picior. De mare ajutor ne-a fost echipa de la Primăria Prigor și buldo-excavatorul care a intervenit în punctele critice.

Cu mari eforturi am reușit ca până seară să vedem apa că vine din nou la moară! Debitul Nerei în aceste zile este mic, așa că așteptăm ca la prima ploaie apa să crească și să curețe natural ce a mai rămas depus pe canal. Pentru ca turiștii să poată ajunge ușor la moară, am construit trepte și am amenajat un platou pentru masă și băncuțe. Ne-am ocupat și de clădirea morii, am curățat-o și îngrijit-o în detaliu, i-am refăcut stavila din lemn și revopsit acoperișul de tablă ruginit”, povestesc membrii Acasă în Banat.

Proiectul „Turist în Banat” este finanțat de Fundatia Orange cu suma de 35.000 lei, prin intermediul „Susține un ONG!”, program anual ce încurajează participarea activă a angajaților companiei în proiecte sociale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.