17.2 C
Timișoara
vineri 3 mai 2024

Consultarea publică pentru cel de-al treilea Plan de Management Bazinal se apropie de final

Administraţia Bazinală de Apă Banat (ABAB) vă informează că la sfârșitul lunii decembrie, procesul de consultare a publicului cu privire la proiectul Planului de Management actualizat al Spațiului Hidrografic Banat III (2022-2027) se va încheia. Prin urmare, mai sunt câteva zile în care mai puteți participa în mod dinamic la varianta finală a documentului.
Prin contribuția publicului interesat, acest document poate fi revizuit şi îmbunătăţit în vederea aprobării lui, pentru a fi apoi legiferat la nivel naţional. Documentul a putut fi consultat online pe site-ul ABAB încă din luna iulie 2021.

Până la 30 decembrie 2021, factorii interesați în domeniul gospodăririi apelor, adică acele persoane, organizații și instituții cu rol direct și indirect în protejarea apelor și prevenirea deteriorării lor, pot să completeze chestionarul online pus la dispoziție de specialiștii noștri pe website-ul instituției noastre, la secțiunea Consultarea Publicului.

Deasemenea, el poate fi completat și după ce îl descărcați. Dacă optați pentru a doua variantă, puteți trimite chestionarul, cu propunerile dumneavoastră, prin email, la adresa diana.cristescu@dab.rowater.ro sau prin poștă, pe adresa instituției, în atenția Dianei Cristescu.

Observațiile și propunerile vor fi analizate, iar cele ce aduc plus valoare managementului resurselor de apă din Spațiul Hidrografic Banat vor fi incluse în Planul de Management actualizat.

În acest proiect al Planului de Management actualizat avem informații detaliate despre: caracterizarea stării apelor de suprafață și subterane din arealul Banatului, tipurile surselor de poluare a apelor și numărul acestora, stadiul realizării măsurilor prevăzute în Planul de Management Bazinal anterior, (pentru perioada 2016-2021) și programul de măsuri prevăzute pentru perioada 2022-2027.

„Prin acţiunea de consultare a publicului contăm pe o implicare activă a factorilor interesaţi în domeniul gospodăririi apelor. Apelând la toate mijloacele de informare: mass media, e-mailuri, faxuri, dorim ca aceștia, împreună cu specialiștii noștri, să găsească cele mai bune soluții pentru bunăstarea apelor din Banat, cele mai bune măsuri ce pot fi integrate în Planul de Management Bazinal actualizat al S.H.Banat ” a spus dl. Cristian Moisescu-Ciocan, directorul ABAB.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Piața din Vinerea Mare vine cu prețuri speciale și cu alte ,,mirodenii”

În toate gospodăriile din partea noastră de țară, cei ce se pregătesc să prăznuiasă Învierea Mântuitorului fac pregătiri minuțioase. E mare forfotă în case...

Datoria guvernamentală a României a depășit în februarie 52 la sută din PIB

Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în februarie 2024, până la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei în luna precedentă,...

Citește și :