9.1 C
Timișoara
duminică 28 aprilie 2024

Pompierii din Timiș și alte 8 țări, exercițiu comun în situații de urgență

Primul exercițiu internațional cu forțe în teren de la începutul pandemiei, s-a încheiat cu succes. Acesta s-a desfășurat în Timișoara, unde, alături de pompierii de la ISU Banat, au participat și salvatori din Belgia, Croația, Slovacia, Slovenia, Spania, Lituania, Letonia și Estonia. Scenariul testelor a fost o inundație catastrofală.

„Un stat grav afectat de inundații poate avea nevoie de sprijin specializat, atât pe partea de salvare a victimelor, acordarea de asistență socială și medicală pentru sinistrați, asigurarea unui spațiu de cazare și acoperirea nevoilor de bază, cât și pe partea de tehnică de intervenție (bărci, pompe de mare capacitate, instalații de filtrare și purificare a apei etc.).

Modulele specializate au demonstrat un nivel înalt de pregătire și profesionalism, fiind oricând în măsură să asigure îndeplinirea nevoilor unui stat aflat într-o astfel de situație.

Evenimentele din ultima perioadă ne-au demonstrat că situațiile de urgență de mare amploare pot genera crize care să pună în dificultate statele afectate, în special prin depășirea capacității de răspuns. Prin crearea Mecanismului European de Protecție Civilă și pregătirea constantă a modulelor specializate de intervenție, se poate asigura un răspuns prompt și eficient în sprijinul populației din zonele afectate”, a transmis ISU Banat.

Rolul acestui exercițiu este de a verifica și de a actualiza procedurile de lucru ale echipelor de intervenție și de a consolida relațiile de cooperare și coordonare între statele participante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :