Administratorul Pieței Badea Cârțan și SC Piețe SA au fost amendați pentru focarul de infecție descoperit de polițiștii locali. Deșeurile nu sunt depozitate corespunzător, ceea ce i-a făcut pe agenți să sancționeze, de fapt, Primăria Timișoara.
”În această dimineață (n.r. vineri), polițiștii locali au acționat la Piața Badea Cârțan, unde s-a constatat că exista un adevărat focar de infecție, deoarece locul în care se depozitau deșeurile rezultate din activitatea desfășurată era nesalubrizat. În urma verificărilor s-a stabilit că responsabil pentru această situație sunt atât administratorul pieței, cât și societatea care administrează locația.
Primul, respectiv administratorul, a fost sancționat cu 600 lei, conform HCL 334/2002 deoarece nu a asigurat curățenia la locul de precolectare a deșeurilor care provin din piață. Societatea SC Piețe SA a fost, de asemenea, sancționată conform HCL 371/2007, actualizată, cu 2500 lei, deoarece nu și-a respectat obligația de a asigura salubrizarea, igienizarea pieței administrate și a platoului aferent acesteia”, aflăm de la Poliția Locală.
Administratorii pieței trebuie să igienizeze de urgență zona. Polițiștii locali spun că vor face noi verificări în piață pentru a se asigura că situația nu se repetă.