21.2 C
Timișoara
joi 2 mai 2024

Călătorii, invitați să se plimbe cu vaporetto. Deocamdată doar la probe

După mai multe decenii, tradiţia transportului pe Canalul Bega va fi reluată în această vară, au anunțat, vineri, reprezentanții R.A.T.T.

Primul pas oficial va fi făcut sâmbătă, 28 mai, de la ora 13, când R.A.T.T. începe probele funcţionale ale sistemului de transport public de persoane cu vaporetto pe Canalul Bega. Plecarea se face de la „Flora”, în ambarcaţiuni fiind invitat să ia loc şi publicul călător interesat de cursele de pe Canalul Bega. La eveniment vor participa şi reprezentanţii furnizorului ambarcaţiunilor produse la Galaţi.

Cele șapte vaporetto au fost denumite Burebista, Decebal, Traian, Huniade, Savoya, Economu şi Glad. Primele au și ajuns la Timișoara.

Fiecare vapor are o capacitate de 50 de persoane. Este dotat cu toaletă, are peste 12 metri lungime şi aproape 5 lăţime. Preţul de construire şi livrare a ambarcaţiunii este de 350.000 de euro, TVA inclus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Investiții de milioane de euro: campusul verde și inteligent al Universității Politehnica Timișoara, în inima orașului

Anul 2023, în care s-au aniversat 100 de ani de la inaugurarea primei clădiri proprii a Politehnicii timișorene, a fost un bun prilej pentru...

Fritz are încă un competitor în coasta sa! Fondatorul USR Timiș, Cristian Moș, și-a depus, oficial, candidatura la Primăria Timișoara

Fostul președinte al USR Timiș și unul dintre fondatorii filialei, Cristian Moș, și-a depus candidatura independentă la Primăria Timișoara. Sute de telefoane de la timișoreni....

Citește și :