10.1 C
Timișoara
marți 30 aprilie 2024

Nouă oameni au murit după ce o telecabină s-a prăbușit

O telecabină în care se aflau 11 oameni s-a prăbușit de la zeci de metri înălțime. În urma accidentului, nouă persoane au murit și alți doi copii sunt în stare gravă, relatează La Stampa și Repubblica. Tragedia a avut loc în stațiunea montană Stresa, aflată în apropiere de lacul Maggiore, din regiunea italiană Piemont.

Într-unul dintre cele mai înalte puncte ale călătoriei, telecabina s-a prăbușit, cel mai probabil după ce un cablu de siguranță a cedat. Imaginile postate de echipajele care au intervenit pe rețelele de socializare arată cum telecabina a fost complet distrusă în urma impactului. Intervenția a fost una dificilă, având în vedere că locul este greu accesibil pentru echipajele de salvare, zona fiind împădurită. Pe drum, un camion de pompieri s-a răsturnat, dar niciunul dintre salvatori nu a fost rănit. În urma accidentului, toate drumurule care duc către vârful muntelui Mottarone au fost închise. Telecabina, redeschisă în luna aprilie Telecabina care duce spre vârful Mottarone a fost redeschisă pe 24 aprilie, după ce Italia a ieșit din carantină. Între 2014 și 2016, instalația s-a aflat în renovare, iar înainte de redeschidere a fost făcută din nou revizia. Telecabina este considerată o atracție în zonă, oferind o priveliște spectaculoasă a Alpilor. Călătoria durează 20 de minute, de la baza muntelui până în vârf, la 1.500 de metri altitudine.
Sursa: Libertatea

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :