-0.9 C
Timișoara
joi 15 ianuarie 2026

Un dascăl extrem de iubit din vestul țării s-a stins din viață

Pierdere imensă pentru învățământul hunedorean. Îndrăgitul dascăl Doina Ona, care a format generații întregi de elevi, s-a stins din viață astăzi.

Doina Ona a fost o personalitate remarcabilă a învățământului din județul Hunedoara. Un dascăl cu vocație, un adevărat profesionist, prin „mâinile” căruia au trecut generații întregi de elevi.

Cu o carieră de aproape patru decenii, Doina Ona a îndrumat, în tainele clapelor albe și negre, zeci de copii, cărora le-a descoperit talentul muzical. Iubea nespus de mult copiii, insuflându-le pasiunea ei pentru muzica de înaltă calitate. „De mic copil am ales această meserie. Mă și jucam la început de-a profesoara… Trebuie să dai dovadă de profesionalism, dar și de bucuria de a lucra cu copiii. Pentru asta, noi întinerim în fiecare oră de pian. Sursa mea de energie este pasiunea care mă animă și faptul că lucrez cu copiii. Sunt îndrăgostită de ei. Deși am 38 de ani de carieră, nu m-am plictisit niciodată la orele de pian și sunt fericită în fiecare zi când vin la școală”, așa se prezenta profesoara de pian Doina Ona, în 2018, în cadrul unei festivități la București, când a fost distinsă cu Premiul Mentor pentru excelență în educație.

Doina Ona a urmat cursurile Liceului de Muzică din Baia-Mare, apoi Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj- Napoca, iar amprenta copilăriei şi visele ei s-au concretizat prin dubla specializare pe care a obţinut-o la muzică instrumentală şi muzică vocală.

Din anul 1980, era profesor la Liceul de Arte „Sigismund Toduţă” din Deva, clasa de pian fiind, întotdeauna, specială pentru sufletul său. În 7 iunie urma să împlinească 64 de ani.

Sursa: servuspress.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Ziua Culturii Naționale la TNTm

În fiecare an, Ziua Culturii Naționale, marcată la 15 ianuarie, este dedicată chipului și numelui lui Mihai Eminescu, cel care a dat Culturii naționale...

CCIA Timiș lansează ultima serie a cursului GRATUIT privind evaluarea și gestionarea schimbările climatice, prin Proiectul FlexCop

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță disponibilitatea ultimelor 5 locuri la cursul „Schimbările climatice: cadru normativ, obiective și principii”. Cursul se derulează în...

Citește și :