Autorul muralului în care e reprezentată Catedrala Mitropolitană fără cruci: Consider că e un simbol sacru, care se potrivește doar în anumite contexte

163

Reprezentanţii Asociaţiei Timişoara Capitală Culturală Europeană explică, într-un comunicat de presă, că pictura murală ”Fortificaţii” în care este reprezentată Catedrala Mitropolitană din Timişoara, însă fără crucile de pe turle, şi care a stârnit reacţii în municipiu, este un proiect în cadrul programului Memoriile Cetăţii şi reprezintă o viziune metaforică a oraşului, propunând un joc de imagine între trecut şi prezent.

Autorul picturii, artistul Lucian Sandu Milea a declarat că îi pare rău că opera sa a stârnit reacţii negative, dar este de părere că ”semnul crucii este un simbol sacru, care se potriveşte doar în anumite contexte”.

„Dispunerea stelară a clădirilor doreşte să amintească de momentul în care cetatea Timişoarei a avut acest sistem de fortificaţii, care a fost demolat. El a rămas cumva în configuraţia urbană şi voiam să fac un fel de joc între prezent şi momentul acela care există doar în memoria istorică a cetăţii”, a explicat artistul Lucian Sandu Milea, autorul lucrării.
În ceea ce privește reacţiile pe care le-a produs imaginea Catedralei reprezentată în pictura sa murală, artistul a dorit să precizeze că îi pare rău şi că lucrarea este o pictură laică ce nu a urmărit nimic religios.
„Îmi pare foarte rău că au fost astfel de reacţii. Consider că semnul crucii este un simbol sacru, care se potriveşte doar în anumite contexte, în iconografie, în edificii de cult care au acest simbol. Lucrarea mea este o reprezentare metaforică a oraşului Timişoara, cu edificiile stilizate. Crucile există pe Catedrala din Timişoara şi acolo au un sens, deoarece acolo e loc de rugăciune.
Lucrarea mea e o pictură murală, laică, nu a urmărit nimic religios. Îmi pare foarte rău că a stârnit şi sentimente negative, până la urmă intenţia mea în toate lucrările e să aduc bucurie şi culoare în oraş. Susţin religia ortodoxă şi consider că semnul crucii e un simbol foarte puternic. Nu-l folosesc în arta mea, pentru că, după părerea mea, lezez caracterul sacru pe care el îl are în sine. Catedrala reală e un lăcaş sfânt”, a mai declarat autorul.
Mai mulţi timişoreni s-au revoltat pe paginile de socializare, după ce o pictură murală care reprezintă Catedrala Metropolitană din Timişoara, a apărut pe unul dintre căminele studenţeşti din oraş, însă fără crucile de pe turle. Și Mitropolia Banatului a emis un comunicat cu privire la această situație, în care se delimitează ferm de pictura în cauză:
„Mitropolia Banatului se delimitează ferm de această imagine care aduce atingere adevăratului spirit al Timișoarei, caracterizat de respect și prețuire față de toate valorile spirituale și culturale, jignește și tulbură dragostea și sentimentele sutelor de mii de credincioși bănățeni, pentru care Catedrala Mitropolitană a fost și rămâne cel mai iubit lăcaș de cult”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.