Momente de groază pentru două femei din vestul țării. Au fost ținta unui bărbat înarmat cu o coasă și un topor

222

Două femei au trecut prin clipe de groază, în staţia CFR Ilia, după ce un bărbat înarmat cu o coasă şi cu un topor le-a ameninţat cu moartea.

Conform adevarul.ro, călătorii din staţia CFR Ilia au fost martorii unor scene înfiorătoare, marţi seara. Un bărbat înarmat cu un topor şi cu o coasă a spart geamul unei societăţi comerciale şi a ameninţat călătorii cu moartea. Două femei au fost ţinta agresorului, dar la scurt timp, la faţa locului au ajuns poliţiştii de la Transporturi Feroviare.

„Poliţiştii, cu sprijinul jandarmilor hunedoreni, au imobilizat agresorul, care, în urma unui consult medical de specialitate, a fost internat la o unitate spitalicească. În cauză, s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere şi ameninţare, cel în cauză fiind cercetat în stare de libertate”, a informat Carla Strujan, reprezentanta Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.