10.1 C
Timișoara
miercuri 1 mai 2024

Primăria Timișoara câștigă un teren aflat în litigiu și localnicii îi decid destinația

Primăria Timișoara a câștigat în instanță un teren de 1,5 hectare în cartierul Bucovina. Suprafața este adiacentă parcului de aici. Autoritățile îi îndeamnă pe locuitorii din zonă să le spună c ear dori să se construiască aici.

Mai mult spațiu verde, terenuri de sport, locuri de joacă sau o grădiniță, sunt câteva dintre propunerile pe care le face administrația orașului timișorenilor din acest cartier.

”Ne dorim cu adevărat ca investiția să aducă un beneficiu major comunității din cartierul Bucovina și celor ce își duc copilul în parc, celor ce se gândesc la viața de familie, celor ce vor mai mult sport pentru copiii lor, celor ce își doresc mai mult spațiu pentru animalul de companie, celor ce cred că e nevoie de un spațiu educațional în imediata vecinătate a locuinței (cartierul nu are școală, puține locuri în grădiniță sau creșă), în fapt tuturor.

Cum putem face ca surpriza placută de a beneficia de un spațiu puțin întâlnit, ca suprafață, în Timișoara să acomodeze cât mai multe din nevoile oamenilor din cartier?

După ani de lupte, primăria a reușit să câștige litigiile ce afectau terenul din imagine, adiacent parcului Bucovina, mărginit de str. Ion Inculeț, Constantin Stere și Învățătorului. E o situație puțin întâlnită în Timișoara, aceea de a putea imagina dezvoltarea unui spațiu atât de generos. Vrem să o facem ÎMPREUNĂ CU TINE! Ajută-ne și spune ce ți-ai dori să construim aici”, este masajul viceprimarului Dan Diaconu către timișorenii din Bucovina.

Cei care locuiesc în zona Bucovina sunt invitați să transmit autorităților ce doresc să se construiască pe acest teren. Pentru asta trebuie să acceseze linkul: https://forms.gle/VKAPVZvMk9YoAMJ29 și să completeze un formular.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Program de lucru Retim pentru 1 mai și Sărbătorile Pascale, Zona 1 și Zona 0 a județului Timiș

Compania RETIM, liderul în gestionarea deșeurilor din județul Timiș, aduce la cunoștința clienților și colaboratorilor săi informații referitoare la programul de lucru pentru data...

Spălări și lucrări la rețelele Aquatim

Miercuri, 8 mai, între orele 00-21 se va executa o conectare de conducte la intersecția Căii Bogdăneștilor cu strada Dunărea. Lucrările fac...

Citește și :