19.1 C
Timișoara
luni 29 aprilie 2024

Aquatim: investiții eficiente în combaterea efectelor schimbărilor climatice

Conectat la realitatea dură a schimbărilor climatice din ultimii ani, Aquatim a implementat un program solid de combatere a acestor efecte, manifestate prin ploi de intensitate foarte mare, în timp scurt, care generează imposibilitatea preluării și a transportului acestor ape, deci inundarea anumitor zone-pasaje din oraș.

Aquatim a găsit soluții tehnice și a finalizat două puncte fierbinți ale Timișoarei, din acest punct de vedere: Parcul Industrial Freidorf respectiv zona străzii Emil Zola.

În primul caz, Parcul Industrial Freidorf, s-a observat în timp că rețeaua de canal executată în zonă era dimensionată doar pentru ape menajere, astfel că, la ploi torențiale, îndeosebi în vecinătatea Elba, se produceau, frecvent, inundații. Ca atare, Aquatim a decis să proiecteze și să execute o rețea nouă de canalizare doar pentru apele meteorice. Ele sunt, de acum, tratate prin deznisipare și separarea uleiurilor de pe carosabil și, ulterior, descărcate prin intermediul unei stații de pompare, în râul Bega.

Cât privește zona străzii Emil Zola, Aquatim a optat pentru soluția de preluare a apelor meteorice, prin intermediul unui bazin de colectare. După încetarea ploii, are loc o descărcare controlată a acestor ape în rețeaua de canalizare.

Ca și investiții aflate în implementare, în acest moment, Aquatim lucrează la Pasajele Brediceanu respectiv Gheorghe Lazăr, alte două zone importante ale Timișoarei care au nevoie de soluții imediate pentru evitarea inundațiilor, la ploi torențiale.

Aquatim le reamintește clienților că au datoria să-și protejeze locuințele împotriva refulării canalizării, la ploi de intensitate mare, prin soluții simple, cum ar fi clapete de refulare sau pompe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :