19.1 C
Timișoara
luni 29 aprilie 2024

Măsuri deosebite în județul Arad

În județul Arad a apărut un fenomen mai deosebit din punct de vedere medical. Deși Aradul nu era considerat un punct fierbinte pe harta problemelor de infectare cu virus gripal, recent aici au fost luate măsuri aparte și stricte de protecție.

Din cele 20 de cazuri ce au fost declarate active opt vin din aceiași localitate focar, Sâmbăteni. Opt pacienți au refuzat internarea din care șapte sunt din localitate.

Primarul comunei Păuliș, Ioan Turcin face un apel către comandanții Poliției și ai Jandarmeriei, să ia măsuri ferme pentru a stopa răspândirea bolii în Sâmbăteni și, de acolo, mai departe în toată zona înconjurătoare.

La nivelul Spitalului Județean au fost luate măsuri. La Unitatea de Primirea Urgențelor se face testarea tuturor celor ce vin acolo cu orice fel de afecțiune. Nu se mai admite intrare niciunui aparținător al celor internați. Pentru a putea interveni eficient sunt 112 paturi gata de a primi pacienții suspecți sau confirmați cu COVID 19.

Efortul este mare. În acest sens până acum 19 medici de anestezie și terapie intensivă și 83 de asistenți medicali sunt gata să intervină.

De asemenea alți 15 asistenți medicali de la alte secții sunt gata să fie detașați, la terapie intensivă. Ei au la dispoziție echipament de protecție necesar asigurat pentru 2luni sau chioar jumătate de an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Ce facem cu deșeurile periculoase din menajer? RETIM și ADID Timiș anunță cea de-a doua campanie de colectare gratuită din Zona 1 Rural a...

Dacă deșeurile periculoase din menajer sunt abandonate în locuri neamenajate pot polua grav mediul înconjurător! Păstrați-le în gospodărie și debarasați-vă legal de ele doar...

Timișoreanca Mădălina Stanca, dublă Campioana Balcanică la Culturism, și Campioana Absolută

O timișoreancă a devenit, în acest weekend, dublă Campioana Balcanică la Culturism, și Campioana Absolută, la categoria ei de vârstă. Mădălina Stanca, o sportivă de...

Citește și :