Zilele trecute, mediul jurnalistic autohton a luat foc: dl Moise Guran — unul din jurnaliștii-economiști cu atitudine civică și amor mare pentru guvernământul democratic autentic — s-a înscris în Uniunea Salvați România. Evenimentul i-a impresionat până la lacrimi pe unii dintre colegii domnului Guran, care s-au întrecut în a aclama câștigul enorm pe care îl dobândește politichia românească odată cu aderarea acestei vedete de radio și de televiziune la mai sus arătata formațiune politică și, totodată, în a căi pierderea ireparabilă pe care breasla jurnaliștilor carpato-danubieni urmează să o sufere, consecință a înhămării aceluiași ilustru personaj la jugul unei formațiuni politice care, cu ardoare, își dorește guvernarea.
Seriozitatea cu care domnul Guran a înțeles să se angajeze în pestilențiala noastră lume și viață politică de partid e dovedită de una din declarațiile pe care acesta s-a grăbit să o facă, spre a-și justifica îndrăznețul gest: „Ceea ce am anunțat este că intenția mea este să mă înscriu în USR, tocmai pentru că am o compatibilitate evidentă și cu cei de la PLUS, care sunt mai degrabă de vârsta mea și pe profilul meu, decât cei de la USR, care sunt mai tineri și care au o forță evidentă ce trebuie pusă pe o direcție care să le folosească și lor, și țării noastre. De aceea cred că dialogul cu cei de la USR se poate face mult mai bine din interiorul USR. Am convingerea că cei de la PLUS vor înțelege acest lucru, mai ales că și unii, și alții vor să facă un singur partid. Înscrierea mea în USR este o chestiune oarecum formală, pentru că eu vreau să lucrez și cu unii, și cu ceilalți și toți să lucreze împreună, pentru ca în final să putem lucra și cu PNL”.
Parafrazându-l pe jupân Dumitrache, constatăm și noi, cu modestele noastre mijloace de înțelegere: E zis adânc! Desigur că figuri mai mult sau mai puțin marcante de la USR ne-ar contrazice (și, fie vorba între noi, bine ar face, că de-aia e democrație!): Ba nu e adânc deloc, ar spune aceștia. Adevărul e că, citită cu luare aminte, declarația de mai sus a dlui Guran dovedește că acesta se potrivește perfect cu modul alambicat și alunecos în care este dresat (mă scuzați, am vrut să spun educat, dar nu mi-a venit imediat) să gândească și să se exprime politicianul țărișoarei noastre. De astă dată, suntem tentați să ne lăsăm inspirați de vorbele lui nenea Cațavencu și să observăm că asocierea dlui Guran la uniunea celor care vor să salvgardeze patria (nu știm foarte bine de la ce ori de cine) s-a făcut pentru „ca România să fie bine și tot românul să prospere”.
Să recitim mai sus amintita declarație a dlui Guran. Din conținutul ei, aflăm că cel care s-a lepădat de haina de jurnalist pentru a o îmbrăca pe cea de activist (care, oricum, i-a venit dintotdeauna foarte bine) îi preferă pe cei de la PLUS, care sunt mai de leatul său, dar a preferat, totuși, să se cunune formal cu cei de la USR, care, mai tineri fiind, au nevoie de un baci, capabil să indice direcția (politică, desigur!) pe care aceștia ar trebui să o urmeze. Și, până la urmă, sperând ca toți membrii asocierii USR-PLUS să înțeleagă cumplitul compromis pe care a fost silit să-l facă, dl Guran încheie prin a ne spune că, de fapt, scopul zgomotosului său gest a fost acela ca dumnealui să lucreze „și cu unii, și cu ceilalți și toți să lucreze împreună, pentru ca în final să putem lucra și cu PNL”.
Ai zice că, fără prezența dlui Guran în USR, această formațiune politică nu ar avea nicio șansă să coopereze nici cu PLUS-ul și nici cu PNL-ul. Păi dacă intrarea dlui Guran în USR servește nobilului scop ca dreapta noastră politică să-și găsească în veci căutata unitate (fără de care nu ar putea învinge ciuma roșie diseminată de mult hulitul PSD), atunci eu „aprob pozitiv” această faptă de vitejie a celui care, ani de zile, ne-a îngrozit cu prognozele sale economice (multe nematerializate niciodată) și care spunea oricui dorea să-l audă că social-democrația românească trebuie nimicită, pentru că numai astfel România va putea păși — liberă și neatârnată — pe cărarea statului de drept și a capitalismului autentic.
Din păcate, „fenomenul Guran” nu este singular în peisajul trist al vieții noastre politice, iar dl Guran pare a fi astăzi un epigon. Înaintași de seamă ai domniei sale i-au livrat rețeta metamorfozării jurnalistului în politician, fenomen care — pe mine, cel puțin — mă face să mă gândesc la transformarea fluturelui în larvă (și nu invers, așa cum se întâmplă în fascinanta lume a insectelor). Gabriela Firea, Robert Turcescu și Rareș Bogdan sunt ilustrativi în această privință. Iar prestația lor politică are o fizionomie foarte asemănătoare: inițial, succesul este extraordinar, pentru ca, mai apoi, eșecul să fie la fel.
Gabriela Firea este astăzi un primar detestat al Bucureștiului; dl Turcescu s-a autodenunțat drept colaborator/informator al unor servicii de informații, atrăgând hula întregii societăți; numai dl Bogdan este încă pe val, dar ceva îmi spune că nu va trece prea multă vreme până când se va prăbuși și dumnealui în abis. Dl Guran nu va face excepție. Nu cred că soluția aducerii jurnaliștilor în politică — și nu am spus a aducerii și nu a venirii jurnaliștilor în politică, pentru că, în realitate, ei nu deschid ușile partidelor fără a fi invitați să o facă — nu aduce nimic bun nouă, românilor votanți, plătitori de taxe și impozite. Jurnalistul nu înțelege (și nici nu are capacitatea de a o face) că, în sine, politica este o profesie ce nu poate fi exercitată decât de un profesionist. În politică trebuie să crești, să te califici la locul de muncă, să înțelegi subtilități ideologice și nu poți intra venind dintr-o altă profesie (fie ea și aceea de jurnalist), pretinzând că tu le știi pe toate, pentru că — nu-i așa? — ai lucrat câțiva ani într-o televiziune, la un post de radio sau la o oarecare gazetă. E ca și cum un inginer agronom ar fi numit ministru al Sănătății sau un ginecolog, ministru al Justiției.