12.1 C
Timișoara
vineri 5 decembrie 2025

Șoc pentru Robu! Centura Timișoarei nu va fi finanțată nici de guvernul liberal

Premierul Ludovic Orban a anunţat că în proiectul de buget pentru anul viitor sunt alocaţi 50 de miliarde de lei pentru investitii, suma incluzând banii necesari unor drumuri, autostrăzi şi centuri ocolitoare.

Potrivit premierului, este vorba despre autostrada Sibiu – Piteşti, autostrada de centură a Bucureştiului şi drumul expres Craiova – Piteşti, dar şi studii de fezabilitate pentru alte obiective. Orban spune că Guvernul este dispus să aloce mai mulţi bani pentru infrastructură, dacă instituţiile implicate vor avea capacitatea de absorbţie mai mare decât alocările care vor fi făcute.

„Vom depune cerere de finanţare pe fonduri europene pentru realizarea studiul de fezabilitate pentru Autostrada Unirii, deja e contract semnat pentru studiul de fezabilitate pe tronsonul Târgu Mureş – Ditrău. Avem în finanţare obiective de investiţii de pe Autostrada Transilvania, sunt patru tronsoane care vor fi finanţate în cursul acestui an”, a afirmat primul ministru, joi, în cadrul unei emisiuni la postul public de radio. El a precizat că se va aloca finanţare pentru finalizarea tronsoanelor de autostradă Sebeş – Turda şi Deva – Lugoj, dar şi că podul de la Brăila reprezintă un obiectiv prioritar de investiţii pentru guvern.

„Investiţiile în cursul acestui an cresc de la 44,7 miliarde la peste 50 de miliarde. Banii sunt alocaţi, iar eu am încredere că toate entităţile care sunt implicate în realizarea acestor obiective de investiţii vor accelera procedurile şi vor avea capacitatea să absoarbă aceşti bani, iar dacă au capacitatea de absorbţie suplimentară suntem dispuşi să alocăm resurse financiare suplimentare”, a precizat premierul.
Sursa: adevarul.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Lucrări Aquatim de spălare

Zilele viitoare se vor efectua spălări ale rețelei de distribuție în mai multe localități. Pe durata lucrărilor, pe 8 decembrie, între orele 8-16, se...

Tramvaiul lui Moș Crăciun circulă în Timișoara între 4 decembrie 2025 și 8 ianuarie 2026

Societatea de Transport Public Timișoara introduce în circulație, în perioada 04 decembrie 2025 – 08 ianuarie 2026, Tramvaiul lui Moș Crăciun – un tramvai...

Citește și :