16.1 C
Timișoara
vineri 3 mai 2024

Universitatea Politehnica Timișoara își extinde colaborarea cu Serbia

Universitatea Politehnica Timișoara este un important reper al cooperării transfrontaliere România-Serbia, prin proiectele și schimburile profesionale derulate.

Miercuri, în Sala de Consiliu a Rectoratului UPT, din Piața Victoriei, va avea loc ceremonia de semnare a protocolului de cooperare dintre Universitatea Politehnica Timișoara și Institutul de Mine și Metalurgie din Bor, Serbia.
Pe lângă reprezentanții conducerilor celor două instituții de învățământ superior, la eveniment va fi prezent și consulul general al Republicii Serbia la Timișoara, dl Vladan Tadic.

Noul protocol extinde aria contactelor bilaterale pe care Universitatea Politehnica Timișoara le are cu instituții de învățământ și cercetare din Serbia, contribuind astfel la libera circulație a ideilor și inovării științifice, la identificarea de soluții tehnice noi, menite să sprijine crearea de rețele transfrontaliere, să susțină dezvoltarea durabilă din cele două țări.
Colaborarea cu Institutul de Mine și Metalurgie din Bor este inițiată prin proiectul transfrontalier RORS-308, în cadrul Programului Interreg-IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia.

Alte acorduri de cooperare sunt semnate de Universitatea Politehnica Timișoara cu instituții de învățământ superior din Belgrad, Kraguevać, Niš și Novi Sad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :