0.1 C
Timișoara
duminică 28 decembrie 2025

Două incendii într-o noapte | Panică printre locuitorii unor blocuri din Caraș-Severin

Pompierii militari cărășeni au intervenit aseară pentru stingerea a două incendii izbucnite în Caransebeș și Anina.

Primul incendiu a fost anunțat prin 112 în jurul orei 21:45. Focul a izbucnit la un apartament de pe str. Stefan Velovan. Au intervenit de urgență două echipaje de stingere și unul SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș. Incendiul emana mult fum, care a pătruns și în casa scării, astfel că s-a impus evacuarea a șapte persoane de la nivelul superior. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Proprietara apartamentului nu era acasă la momentul izbucnirii incendiului, ajungând la domiciliu în timpul intervenției de stingere. Aceasta a suferit un atac de panică și a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la spital. A ars mobilierul din camera în care s-a produs incendiul, iar restul apartamentului și casa scării au fost afectate puternic de fum. Din apartament a fost salvat un câine de talie mică, care nu pare să fi fost rănit. În urma cercetărilor efectuate la fața locului a rezultat că incendiul a fost cel mai probabil cauzat de un scurtcircuit electric”, explică Magdalena Tocmelea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Semenic al județului Caraș-Severin.

La nici cinci minute de la momentul anunțării primului incendiu, tot prin apel 112, a fost anunțat un alt incendiu, de această dată izbucnit la un apartament din orașul Anina. Pentru stingerea acestuia au acționat un echipaj din cadrul Secției de Pompieri Oravița și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Anina.

Din fericire, nici în acest caz nu a fost nimeni rănit, dar au fost evacuate 30 de persoane de la nivelurile superioare. A ars mobilierul din cameră, o ușă și un toc de geam, iar la apartamentul de la nivelul superior a fost afectat un geam. Acest incendiu pare să fi izbucnit din cauza unui sistem de încălzire improvizat”, precizează Magdalena Tocmelea.

Și în acest caz o persoană a suferit un atac de panică. Este vorba de o tânără de aproximativ 17 ani, căreia i s-a acordat primul ajutor de către un echipaj SAJ prezent la fața locului.

Sursa: reper24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Dominic Fritz, contestat de mai multe filiale USR pentru că numește apropiați de-ai săi în funcții-cheie din guvern în mod discreționar

Anumiți lideri USR ar fi nemulțumiți după ce premierul Ilie Bolojan a numit-o, în Ajun de Crăciun, pe Raluca Rogoz la conducerea Agenției Naționale de Achiziții Publice...

Peste 800 de participanți la a X-a ediție a workshop-ului internațional Competențe Digitale 2025 al UPT, dedicat rezilienței digitale

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT), prin Departamentul de ID/IFR și Educație digitală (DeL) și Centrul Multimedia, în colaborare cu Alianța de Universități Europene E³UDRES², beneficiind...

Citește și :