11.2 C
Timișoara
luni 6 mai 2024

Cum îi răspund timișorenii primarului la sondajele lansate

Primarul Timișoarei are lansate, de curând, două sondaje pentru a afla ce e de făcut în cazul complexului studențesc și a unei parcări în apropiere de centru.

Edilul a vrut să știe dacă timișorenii își doresc o parcare în zona penitenciarului. Terenul identificat de Nicolae Robu aparține Universității de Vest din Timișoara și se află la aproximativ 1 kilometru de centrul istoric. Primarul spune că au răspuns până acum 5.200 de oameni, din care 88% spun că e bună locația și alți 12% nu o consideră potrivită.

„Eu voi porni discuțiile cu Universitatea de Vest din Timișoara și sper să putem face un parteneriat. Tot efortul investițional o să revină Primărie. Decât să stea în paragină acel teren, e mai bine să realizăm un obiectiv de interes pentru oraș și pentru Universitate”, a declarat primarul.

Cel de-al doilea sondaj este legat de transformarea Complexului Studențesc în zonă pietonală. Edilul și-ar dori ca singura arteră pe unde să aibă voie mașinile să fie Aleea FC Ripensia. El promite și o mare parcare în campus. Sondajul a avut 7.800 de respondenți. 84% dintre ei spun că ideea e bună și 16% spun că este proastă. Însă comentariile lăsate de tineri pe Facebook spun un lucru clar: înainte de transformarea campusului în zonă pietonală trebuie ridicată parcarea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

RETIM anunță o întrerupere a programului de colectare pentru data de 4 mai 2024, în Zona 1 Timiș

RETIM dorește să informeze utilizatorii din Zona 1 Timiș despre faptul că astăzi, 4 mai, suntem în imposibilitatea de a realiza colectarea deșeurilor în...

Piețele Doina și 700 modernizate, după sărbătorile pascale

Cu investiții în derulare în piețele Badea Cârțan, Lipovei și Piața de Gros, Primăria Municipiului Timișoara și SC Piețe SA demarează,...

Citește și :