Flori pentru Eroii căzuți știuți sau rămași necunoscuți FOTO-VIDEO

185

Astăzi, în toate bisericile și mănăstirile Banatului s-a auzit o sfântă Liturghie mult mai deosebit decât de obicei. Cei ce au luat lumină știu că în această zi se împlinesc 40 de zile de la Înviere. Adică este Înălțarea Domnului.

Înălțarea Domnului este o mare sărbătoare creștină, care comemorează înălțarea la cer a lui Iisus Hristos, la 40 de zile după Învierea Domnului. După Înviere, Mântuitorul s-a arătat apostolilor timp de 40 de zile, după care s-a înălțat la cer, de față cu ei. Ziua de azi este cea a preamăririi cerești a lui Hristos care, ridicat prin Înviere la dreapta lui Dumnezeu, domnește ca Rege. Învingând moartea, Hristos a început un nou mod de viață alături de Dumnezeu, pe care l-a pregătit și aleșilor săi. La izbânda lui ia partea întreaga natură umană.

Toate aceste învățături au fost azi tălmăcite credincioșilor ce au ajuns la Catedrala Mitropolitană de însuși IPS Ioan vlădică al Banatului și de un sobor de preoți. Înălțarea este speranță în cel mai simplu mod. Dar slujba de azi a mai fost specială și prin mulțimea de militari ce au participat. Unii veniți chiar din Capitală. Ei au sosit solidari cu colegul lor, ce azi a fost înmormântat, pentru a se purifica sufletește și a putea ierta grozava faptă ce a dus la căderea unuia din ei la datorie pentru a apăra liniștea și legea.

Pe platoul din fața sfântului lăcaș se aflau depuse ca pentru o scurtă pauză armele ce vor da caracterul oficial al ceremonialului militar. Dar pentru români este și o zi de sărbătoare laică și militară. La noi în țară, prima din Europa ce sărbătorește proprii eroi, dar și pe cei străini. Imediat după primul război mondial s-a statornicit să fie pomeniți cei ce au căzut pentru țară și popor, adică, Ziua Eroilor.

Încă din 1920, prin Decretul-lege nr. 1693/ din 4 mai, s-a stabilit ca aceasta să fie sărbătorită în fiecare an cu prilejul zilei Înălțării Domnului. În această zi, după Liturghie, sunt oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, troițele și monumentele închinate acestora din țară și din străinătate. Apoi, la ora 12, în această zi de sărbătoare națională, clopotele tuturor bisericilor ortodoxe din România sunt trase în semn de recunoștință față de eroii care s-au jertfit pentru neam, credință și țară.

În semn de pace și uitare a necazurilor și a divergențele ce au dus la conflicte, lumea se roagă și pune o floare chiar și la mormintele celor ce au slujit alte armate sau țări. După plecarea din viața pământeană nu mai are importanță cine în ce culoare de uniformă a slujit cu arma în mână. Oricum toți au plecat la porunca mai marilor și nu din propria dorință.
Doamna Eva Andreaș, prefectul județului, a trecut în revistă militarii aliniați ce au prezentat onorul.

În Timișoara, cu atât mai emoționantă a fost slujba, iar mai apoi momentele solemne din fața monumentului Crucificării, cu cât toți cei ce au vorbit, de la autorități locale și județene, au adus aminte și de veacul ce a trecut de la trecerea Banatului sub administrație românească. Au fost depuse coroane de flori de toate autoritățile dar și de asociațiile de revoluționari ori de veterani militari.

De asemenea, și membrii corpului diplomatic acreditați în Timișoara au răspuns la acest moment cu flori. După defilarea unităților de militari al Ministerului Apărării și ai celui de Interne, liniștea s-a așternut din nou peste centrul urbei. Militarii erau cu gândurile duse la următoarea misiune tristă ce urma la scurt timp. Trebuiau să-și ducă la groapă un camarad erou ce avea să fie îngropat chiar de Ziua lor, Ziua Eroilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.