Observ că se insistă patetic pentru ‘regionalizare’ pe nenumărate forumuri, schimbarea administrativă fiind considerată de multe voci drept panaceul țării. Iată de ce țin să vă spun următoarea pildă. În bordeiul NAȚIONAL(ist) e o tăcere de mormânt și-o sărăcie lucie, Robii administrativi muncesc și sforăie la subsol, dezmierdați paranoic de biciul Zambaccianului.
Toți care au cutezat să-i scuture jugul au spinările brăzdate de răni sângerânde, iar Torționarul șade pe chepeng și pleznește într-un lux oriental. În coliba ‘DESCENTRALIZATĂ’ a Măștionului, înălțat pe scut de Poporul Imperial, domnește o liniște fanariotă. Bombonelul Mustăcios din Pădurea Nebună are prerogative să încaseze alocațiile europene și lefurile bugetare ale ‘Provincialilor’, (Provinciali=termen peiorativ și șovin utilizat de Tovarăși pentru a-i flegma pe învinșii/supușii/ sărăntocii/țărănocii țării), să consume bănuții pe care aceștia îi produc, și să stea toată ziulica pe prispă tăifăsuind frivol cu vecinii. Astfel Feciorii sunt înghesuiți CENTRALIST în aceeași odaie administrativă, plină de păianjenii protocronismului și sunt siliți să doarmă pe jos, însă trebuie să plătească tot pentru ‘condițiile’ Despotului. Când îi chinuie foamea Flăcăii bat la ușa sufrageriei, Mustăciosul le deschide rânzos și le trântește sub masă ligheanul cu lături, rămas de la festinul propriu.
Apoi îi pogoară la culcare în podrum, stinge amenințător lumina și pune lacătul la ușă. Pe urmă se uită prin ochean, să se încredințeze că liniștea ‘națională, unitară și indivizibilă’ a cuprins pivnița ‘domnească’.
Dacă pacea seCURistică nu se așterne peste rogojinile Junilor, Șparghelie năvălește încruntat cu ciomagul pe grumaz și-i croiește patrihoțic pe răzvrătiții nerecunoscători. În special pe Fruntașul lor îl urăște înverșunat, pentru că e cosmopolit, cizelat și capul rebeliunii. În casa REGIONALĂ locatarii administrativi dețin fiecare o cameră proprie, dar rămân chiriașii prăpădiți și fără drepturi ai Măștionului CENTRALIST. Acesta le oprește salariile pentru ‘cheltuielile naționale, unitare și indivizibile’, dar le oferă la sfârșitul anului un pumn de mărunțiș, să-și cumpere zdrențe de la Ocico. Tiranul procedează astfel pentru că-i consideră novici, oprindu-i pe burlaci să se aventureze în relații externe cu ceilalți cetățeni ai Terrei.
Așadar, Măștionul rămâne mai departe satrap peste edificiu și păstrează cheile dormitoarelor și-ale scrinului cu valori, înfruptându-se cu lăcomie din truda tinerilor neîncercați. Exemple în acest sens găsiți cu duiumul- Catalonia, Scoția, Lombardia etc Casa REGIONALĂ este un compromis periculos, care aprinde imaginația celibatarilor după relații pasionale cu străinele zvelte, relevându-le în același timp dictatura anacronică a Bătrânului hulpav.
În palatul FEDERAL flăcăii au cu toții apartamente mobilate, mănâncă la masa filială a deciziei administrative, dar Măștionul se încăpățănează să le dea povețe trufașe și să le ceară lunar chirii exorbitante, în numele solidarității. Când îl macină grija ‘părintească’ le scotocește apartamentele după amintiri străine și tremură isteric la gândul că într-o zi, junii care-i plătesc pensia și fastul îl vor părăsi să-și întemeieze proprile cămine statale. Pe strada CONFEDERATĂ sunt construite multe vile statale, Măștionul a murit demult și-a fost coborât fără regrete în țărâna rece.
Frații s-au căsătorit și trăiesc în bunăstare, au fii vrednici și-i cresc demn, învățându-i să se respecte reciproc. Adulții se întâlnesc zilnic și fac afaceri împreună, povestesc și plănuiesc în aceeași limbă, iar dacă unul din ei are vreun necaz ceilalți îi sar în ajutor numaidecât.
Când vecinii din cartier vin să le tulbure pacea frații fac front comun și se aruncă voincește asupra ticăloșilor. P.S. Voi unde ați vrea să viețuiți, dragii mei bănățeni?
Cristian Marian